Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Internaţional

01 Aug. 2020 / 18:31

Noul Coronavirus continuă să facă victime în întreaga lume

Noul coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga lume. Pe glob fiind confirmate peste 17,7 milioane de cazuri, iar peste 683 de mii de persoane au pierdut lupta cu maladia. Între timp, situaţia se agravează în majoritatea ţărilor, care de la o zi la alta introduc măsurile de protecţie. Autorităţile din Marea Britanie au menţionat că, amână ridicarea restricţiilor legate de pandemie. În prezent, în Regatul Unit fiind înregistrate peste 303 mii de cazuri, printre care 46 de mii de persoane au decedat, relatează Moldova 1.

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat că relaxarea restricţiilor privind limitarea epidemiei de coronavirus, măsură programată a intra în vigoare sâmbătă, va fi amânată pentru cel puţin două săptămâni din cauza creşterii numărului de infecţii.

„Din întâi august sperăm că vom relaxa unele restricţii, însă mă tem că amânăm aceste schimbări. Până pe 15 august rămân închise cazinourile, jocurile la bowling. La fel, nunţile cu un număr de până la 30 de persoane nu vor fi permise. Ştiu că paşii pe care îi facem sunt o adevărată lovitură pentru mulţi oameni, însă altă soluţie nu există ca să prevenim riscul infecţiei”, a declarat Boris Johnson.

Între timp, marile puteri ale lumii încearcă să obţină cât mai repede un număr mare de doze de vaccin anti-COVID, deşi majoritatea celor care sunt în dezvoltare se află abia la stadiul de prototip. Uniunea Europeană, Japonia şi Statele Unite negociază deja cu mai multe companii farmaceutice pe sume de miliarde de dolari pentru a obţine un vaccin. Anterior, şi Regatul Unit a rezervat 90 de milioane de doze de vaccin. Uniunea Europeană care a negociat pentru 300 de milioane de doze de vaccin, care să devină disponibile în a doua jumătate a anului 2021, ar fi obţinut deja acordul. Discuţii au fost parte a unei campanii mai mari de negociere dintre Comisia Europeană şi mai multe companii farmaceutice, pentru a achiziţiona în avans un vaccin eficient în combaterea COVID-19.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că nici apariţia unui vaccin, oricât de rapidă ar fi, nu ne va scuti pe termen lung de efectele crizei sanitare actuale.  Avertismentul OMS, a fost emis în cadrul unei reuniuni a Comitetului de urgenţă al OMS care a avut loc la Geneva. A fost a patra reuniune, în cele şase luni de când OMS a decretat starea de urgenţă mondială. Peste 150 de companii farmaceutice lucrează pentru găsirea unor vaccinuri, însă prima lor utilizare este aşteptată abia pentru începutul anului 2021

„Pandemia e o criză sanitară care apare o dată la un secol şi ale cărei efecte le vom resimţi zeci de ani de acum înainte. Cea mai mare parte a populaţiei mondiale este în continuare vulnerabilă în faţa virusului, chiar şi acolo unde situaţia a fost foarte gravă. Multe ţări care au crezut că au depăşit faza cea mai dificilă se confruntă acum cu noi focare”, a menţionat Tedros Ghebreyesus, director OMS.

 Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Marea Britanie au fost grav afectate de Coronavirus în ultimele săptămâni, iar guvernele lor au depus eforturi uriaşe pentru a veni cu un răspuns eficient.

Comentarii