Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Internaţional

04 Iul. 2020 / 17:11

Noul tip de Coronavirus continuă să facă victime în întreaga lume

Noul tip de Coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga lume. Statele Unite ale Americii fiind cel mai afectat stat de pandemie, unde sunt deja peste 2,8 milioane de persoane infectate şi peste 131.500 de decese, iar bilanţul creşte de la o zi la alta. Pe a doua poziţie în clasamentul infectărilor cu acest virus este Brazilia care a trecut pragul de 1,5 milioane de cazuri, urmată de Federaţia Rusă cu peste 667 de îmbolnăviri, relatează Mesager.

Statele Unite au înregistrat vineri aproximativ 57 700 de noi cazuri de infectare cu noul Coronavirus, o cifră record de la începutul pandemiei. În sudul şi vestul Statelor Unite ale Americii s-au înregistrat focare care „pun în pericol toată ţara” spun autorităţile americane. În context, mai multe state au fost nevoite să stopeze procesul de relaxare a măsurilor restrictive, mergând până la închiderea barurilor şi plajelor. Guvernatorul statului Texas a anunţat că purtarea măştilor devine obligatorie în locurile publice.

În Spania, o zonă din apropierea oraşului Lerida din regiunea autonomă Catalană, cu o populaţie de circa două sute de mii de locuitori, a intrat în carantină din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus. În această ţară au fost confirmate până acum peste 297 de mii de cazuri de infecţie.

„Am decis să izolăm zona Segria în jurul oraşului Lerida, pe baza datelor care confirmă o creştere foarte importantă a cazurilor de infectare cu COVID-19”, a menţionat Quim Torra, şeful guvernului regional din Catalonia.

Fostul prim-ministru al Franţei, Edouard Philippe este investigat de instanţa superioară franceză pentru gestionarea crizei provocate de COVID-19. Investigaţia a început după câteva ore de la demisia sa pentru a ocupa locul de primar al oraşului Le Havre, unde a fost ales în urma alegerilor locale. Fostul premier este acuzat de faptul că nu a reuşit să lupte cu dezastrul, pe acest caz fiind deschis un dosar la Curtea de Justiţie. 

În ultimile 24 de ore în Franţa au fost confirmate 582 de cazuri noi, iar numărul total al celor infectaţi cu COVID-19 este de peste 166 de mii. 

Între timp, Comisia Europeană a autorizat un prim tratament pentru Coronavirus, cu medicamentul Remdesivir, după o evaluare scurtă. Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară a declarat că autorizarea acestui tratament reprezintă un mare pas în lupta împotriva pandemiei.

Comentarii