Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

24 Feb. 2020 / 16:30

Numărul deceselor în Italia a crescut

De două zile Italia trăieşte un adevărat coşmar din cauza coronavirusului. În această dimineaţă autorităţile din peninsulă au anunţat al şaptelea deces şi peste 220 de îmbolnăviri. Şcolile, bisericile magazinele şi chiar farmaciile sunt închise în cele 12 oraşe aflate în carantină din regiunile Lombardia şi Veneto. Chiar dacă în China numărul contaminărilor este în scădere, virusul afectează din ce în ce mai mult alte regiuni, relatează Moldova 1.

Cea de-a patra victimă a coronavirusului în Italia este un bărbat de 84 de ani, care avea şi alte afecţiuni. Autorităţile italiene fac eforturi să găsească pacientul zero. Toţi oamenii din localitatea unde a fost înregistrată prima victimă au fost chemaţi să-şi facă teste.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat că au fost luate măsuri fără precedent pentru a limita riscul de răspândire a coronavirusului.

Totodată, premierul a recunoscut că această epidemie ar putea avea efecte asupra economiei ţării. Teama i-a cuprins însă pe locuitori, care s-au grăbit să golească rafturile magazinelor.

Carnavalul de la Veneţia a fost suspendat din cauza coronavirusului, cu două zile înainte, iar mai mulţi designeri renumiţi îşi vor prezenta colecţiile doar online. Bruxelles-ul se teme că răspândirea noului coronavirus va provoca prima închiderea frontierelor din motive de sănătate. Kuweit şi Bahrain au anunţat luni primele cazuri de infectare cu noul coronavirus, la persoane care s-au întors din Iranul învecinat, unde bilanţul a crescut la 15 morţi. Turcia a închis un punct de frontieră cu Iranul. Coreea de Sud a declarat alertă roşie, cel mai înalt nivel, după ce s-au înregistrat peste 700 de  persoane infectate şi şapte decese. În China sunt aproape 78.000 de persoane infectate şi peste 2500 de decese. 

Comentarii