Ştiri

Sursa imaginii: mediafax.ro

Ştiri / Internaţional

22 Dec. 2018 / 09:31

Proteste la Budapesta faţă de reforma în domeniul muncii

Mii de persoane au participat vineri seară la o nouă serie de proteste faţă de reforma în domeniul muncii realizată de Guvernul Viktor Orban, pachetul legislativ fiind calificat de critici drept „legi ale sclaviei”, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

Pe lângă demonstraţia la care au participat susţinători ai principalelor grupări de opoziţie, o manifestaţie a fost organizată şi de formaţiunea umoristică „Partidul câinele cu două cozi” (MKKP), cele două fuzionând în cele din urmă.

Partidul câinele cu două cozi (MKKP), o formaţiune politică falsă, lansată în urmă cu un deceniu, a devenit o forţă semi-serioasă care foloseşte umorul pentru a aborda chestiuni practice.

Protestatarii au scandat sloganuri împotriva partidului de guvernământ, Fidesz (centru-dreapta), şi a Televiziunii publice, acuzată că susţine interesele Guvernului.

Manifestaţia desfăşurată vineri seară se înscrie într-o serie de acţiuni împotriva Guvernului Viktor Orban.

Modificările legislative propuse de Guvernul Viktor Orban au fost adoptate săptămâna trecută şi stipulează că firmele pot cere până la 400 de ore suplimentare şi pot amâna cu trei ani plata acestora.

Guvernul condus de Viktor Orban susţine că această reformă va aduce beneficii angajaţilor şi companiilor care se confruntă cu o criză a forţei de muncă.

Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orban, susţine că protestele sunt organizate de „mercenari străini” plătiţi de miliardarul american George Soros. Pe de altă parte, Soros neagă acuzaţiile şi afirmă că scopul acestora este să creeze un fals inamic extern care să-i permită lui Viktor Orban să acapareze mai multă putere.

 

Comentarii