Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Internaţional

13 Dec. 2019 / 11:12

Rezultatele preliminare ale alegerilor din Marea Britanie. Victorie categorică pentru premierul britanic Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a obţinut o victorie categorică la alegerile legislative anticipate de joi. Partidul Laburist de centru-stânga, condus de Jeremy Corbyn, s-a clasat pe locul doi, iar pe locul trei - Partidul Naţional Scoţian, realitatea Moldova 1.

După numărarea rezultatelor în aproape toate circumscripţiile electorale, conservatorii au obţinut 368 de locuri în Parlament, ceea ce îi oferă lui Boris Johnson condiţii pentru a-şi îndeplini promisiunea de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană până la 31 ianuarie 2020. Boris Johnson a declarat după anunţarea rezultatelor că Guvernul său conservator a primit un „mandat puternic de a pune în practică Brexitul” şi că acest scrutin „istoric” îi va permite Guvernului său să „respecte voinţa democratică a poporului”.

„Am primit un mandat puternic. Şi nu doar pentru a obţine Brexit-ul, ci pentru a uni această ţară şi a o duce mai departe şi a se concentra asupra priorităţilor britanicilor. Cred că aceasta s-a dovedit a fi o alegere istorică care ne oferă acum şansa de a respecta voinţa democratică a poporului britanic”, a declarat Boris Johnson, prim-ministrul Marii Britanii.

La rândul său, liderul laburist, Jeremy Corbyn s-a arătat nemulţumit de rezultatul alegerilor.

„Vreau să clarific şi faptul că nu voi conduce partidul în nicio viitoare campanie electorală. Voi discuta cu partidul nostru pentru a mă asigura că există un proces de reflecţie acum asupra acestui rezultat şi asupra politicilor pe care partidul le va urma”, Jeremy Corbyn

Conform BBC, aceasta este cea mai mare victorie a Conservatorilor din 1987 şi cel mai slab rezultat al Laburiştilor din 1935, aceştia urmând să piardă 71 de locuri în Parlament.

Comentarii