Ştiri

Sursa imaginii: agerpres.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

18 Oct. 2020 / 13:38

Statele europene se confruntă cu o creştere accentuată de cazuri COVID-19

Statele europene se confruntă la venirea toamnei cu o creştere accentuată a numărului de cazuri noi de infectare cu Coronavirus. Dacă la începutul verii epicentrul pandemic se mutase în America Latină, acum se pare că pandemia devine din nou extrem de activă pe bătrânul continent. Franţa şi Italia şi-au depăşit iar recordurile în materie de noi cazuri de COVID-19. Totuşi, responsabilii din cele două ţări abordează diferit situaţia, relatează Moldova 1.

Parisul a devenit un oraş aproape golit de oameni, cu străzile pustii, în seara de sâmbătă, imediat după ora 21:00, odată cu aplicarea noilor restricţii impuse de Guvern, care a decis să reinstituie starea de urgenţă sanitară cauzată de pandemia de COVID-19. Mai exact, peste 20 de milioane de francezi sunt afectaţi de restricţiile de circulaţie, valabile timp de o lună, impuse în Paris, dar şi în alte oraşe precum Marsilia, Lyon sau Toulouse.

La începutul lunii, Slovacia a impus noi restricţii pentru prevenirea răspândirii infectărilor cu SARS-COV 2 pe fondul creşterii numărului de cazuri în ultima perioadă. Autorităţile au anunţat că toată populaţia va fi testată la noul Coronavirus. O primă fază a testării va începe în weekend-ul viitor în anumite zone ale ţării, unde se înregistrează principalele focare.

În ultimele patru luni, 3.500 de portughezi au fost amendaţi pentru consumul de alcool pe stradă şi pentru că nu au purtat măşti, dar chiar şi cu măsuri mai stricte, oamenii continuă să se adune pe străzi. Din 15 octombrie, în Portugalia, adunările a mai mult de cinci persoane pe străzi, restaurante şi magazine sunt interzise. Se recomandă acum purtarea măştii în spaţiul public, iar Guvernul speră să adopte o lege care să o facă obligatorie.

Datorită unui număr tot mai mare de infecţii cu Coronavirus, mai multe oraşe germane au introdus măsuri mai stricte pentru deţinătorii de localuri. Astfel, barurile, cafenelele, restaurantele vor fi deschise doar pe parcursul zilei, iar în fiecare seară, la ora 23.00, şi magazinele vor fi închise. Veştile i-au întristat pe iubitorii de distracţii, iar specialiştii se tem că măsurile nu vor avea un impact pozitiv nici asupra economiei, dar nici asupra sănătăţii.

Austria a decis să impună prima carantină locală de la declanşarea celui de-al doilea val al pandemiei. Într-un orăşel de lângă Salzburg, pentru a opri propagarea accelerată a Coronavirusului, poliţia a stabilit controale rutiere pentru a verifica toate maşinile care intră sau ies din zonă. Există unele excepţii pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii sau alte cazuri importante. Austria a înregistrat cea mai mare creştere a noilor infecţii sâmbătă, 1.747 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Comentarii