Ştiri

Sursa imaginii: mediafax.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

27 Ian. 2020 / 18:29

Victimele Holocaustului au fost comemorate în mai multe ţări

La Auschwitz, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, evenimentul a fost marcat în prezenţa a peste 200 de supravieţuitori. Ceremonii de comemorare a celor care şi-au pierdut viaţa în lagărele de concentrare au avut loc în mai multe ţări, relatează Mesager.

Foşti prizonieri ai lagărului de concentrare alături de preşedintele Poloniei şi alţi demnitari au început evenimentele oficiale cu depunerea de coroane la „zidul morţii”, situat pe teritoriul lagărului de la Auschwitz, acolo unde deţinuţii erau torturaţi şi ucişi.

Ulterior, cei aproape 200 de supravieţuitori şi delegaţi oficiali din peste 50 de ţări s-au refugiat într-un cort special amenajat de către Muzeul Memorial Auschwitz, unde a avut loc ceremonia oficială de comemorare a victimelor.

În România au fost aprinse lumânări şi depuse coroane de flori la Memorialul Holocaustului, iar preşedintele Klaus Iohannis a decorat entităţi şi supravieţuitori ai Holocaustului.

Iar în Ucraina a fost lansată o nouă carte despre ororile de la Auschwitz. Autorii sunt chiar supravieţuitorii lagărului de concentrare.

„Cum aş putea să uit cum eram închişi noaptea în cazarmă ca să nu vedem fumul şi flăcările care proveneau de la crematorii. Şi dacă era vânt, fumul venea spre cazarmă, ne sufocam de acel miros înţepător de ardere a cărnii umane”, a mărturisit Anastasia Guley, supravieţuitoare.

„Lagărul mi-a înlocuit casa şi familia, iar pe mâna mea de copil mi-a fost ataşat numărul 69929. Cu toţii ştiţi că mulţi dintre copii erau supuşi testelor medicale”, susţine Anna Strizhkova, supravieţuitoare.

Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist de exterminare şi de aceea a devenit unul dintre simbolurile principale ale Holocaustului.

Comentarii