Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Moldova 1 Promo

28 Sep. 2020 / 10:00

Ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Le Deunff, luni, la „Dimensiunea Diplomatică”

Urmăriţi astăzi, 28 septembrie, o nouă ediţie a emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” cu Ludmila Barba. De această dată, invitat este ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Le Deunff.

În ediţia de astăzi a emisiunii discutăm despre relaţiile de colaborare bilaterale moldo-franceze. Franţa a fost printre primele state care au oferit ţării noastre donaţii de echipamente necesare în lupta contra COVID-19. Cum au fost stabilite necesităţile şi dacă mai sunt preconizate şi alte ajutoare, aflăm astăzi, la „Dimensiunea Diplomatică”.

Care este situaţia întreprinderilor cu capital francez ce activau sau activează în Republica Moldova, dar şi în ce măsură au avut de suferit acestea ca urmare a pandemiei de COVID-19, ne spune în această seară ambasadorul Franţei în Republica Moldova, Pascal Le Deunff.

Este sau nu Republica Moldova o ţară a oportunităţilor pentru întreprinderile franceze? Vă invităm să aflaţi în această seră, la Moldova 1.

Emisiunea „Dimensiunea Diplomatică” este realizată şi prezentată de jurnalista Ludmila Barbă şi poate fi urmărită astăzi, 28 septembrie, începând cu ora 19:55 în direct la Moldova 1 sau on-line pe trm.md, dar şi pe paginile de Facebook „Compania Teleradio Moldova” şi „TV Moldova 1”.

Comentarii