Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Moldova 1 Promo

10 Feb. 2019 / 15:47

Care trebuie să fie activităţile copiilor conform vârstei, aflaţi la emisiunea „Bună dimineaţa”

În ultima perioadă se atestă o creştere a copiilor care sunt implicaţi în diverse activităţi extracurriculare. Deşi aflaţi la vârstă fragedă, mulţi părinţi ridică nivelul cerinţelor faţă de copil şi îi duc la ore de limbi străine, dicţie, artă teatrală, dans, fotbal etc. Discutăm la acest subiect cu Zinaida Soroceanu, expert în educaţie, invitata ediţiei de luni, 11 februarie, a emisiunii „Buna dimineaţa”.

În acelaşi timp, Zinaida Soroceanu ne va spune care sunt activităţile pe care trebuie să le practice copiii de vârstă preşcolară. Este benefic excesul de informaţie pentru dezvoltarea psihico-emoţională a copilului sau dimpotrivă? Răspuns la întrebare aflaţi doar urmărind emisiunea „Bună dimineaţa”.

Continuăm ediţia cu prezentarea celor 10 finalişti ai etapei naţionale Eurovision 2019. Invitată este Cristina Coşciug, dar care recent şi-a ales un nou nume de scenă. Care este şi cum îşi argumentează alegerea, ne va spune chiar tânăra interpretă. Totodată ne va prezenta detalii despre show-ul pe care îl pregăteşte pentru etapa naţională din 3 martie. Fiţi alături de noi mâine dimineaţă, începînd cu ora 6.55.

În a doua parte a emisiunii vorbim despre Festivalul-concurs „Prezintă orchestra Folclor” care se va desfăşura în colaborare cu IPNA Compania „Teleradio- Moldova”. Invitată în studio va fi Silvia Goncear, directorul festivalului, ce va veni în cu informaţii în premieră despre programul concertelor, dar şi de surprizele pregătite pentru melomani.

Nu ezitaţi să aflaţi noutăţi şi informaţii din prima sursă. Moderatorii emisiunii Daniela Crudu şi Andrei Veleşcu vă îndeamnă să urmăriţi emisiunea „Bună dimineaţa”, luni, 11 februarie, începând cu ora 6.55 doar la Moldova 1 şi on-line pe TRM.MD

Comentarii