Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Bogdan Nigai

Ştiri / Moldova 1 Promo

16 Noi. 2020 / 07:00

Profil TRM: Liviu Moraru, cu dragoste de a fi mereu ”în luptă”

Are patru facultăţi absolvite, e jurnalist, realizator, prezentator de emisiuni politice, moderator de dezbateri politice, expert în comunicare, formator în programele de formare politică a doamnelor participante în scrutinele locale, consilier al guvernului pe probleme de comunicare şi fost lector universitar. Preocupat de familie, ştiinţă şi televiziune vrea să aducă o plusvaloare pentru mass-media moldovenească. De curând e membru al familiei postului public de televiziune Moldova 1. Descoperiţi-l pe Liviu Moraru, prezentatorul emisiunii „Concret”.



-    Cum ai început să lucrezi în televiziune?

Televiziune am început să fac din pasiunea acută de cunoaştere şi expunere, din dorinţa fixă de a aduce o plusvaloare platformei media din ţară, prin caracterul şi abordarea mea specifică. În televiziune, pe lângă imagine şi dicţie, e nevoie să mai ai cimentate nişte complexe ale unor valori pe care mulţi jurnalişti le trec cu vederea. O coloană fixă, un caracter rigid, plus o abordare maleabilă, raportate la formarea continuă prin cunoaştere, aduce într-un orizont îndepărtat şi un success declarat de cei ce te cunosc, succes cu care mă mândresc şi-l onorez la zi faţă de cei ce şi-au adus aportul, mă urmăresc şi cred în mine. Prima mea apariţie în TV am avut-o ca moderator al unei emisiuni politice prin 2015.

-    Cum vezi tu meseria de prezentator TV? 
Meseria de prezentator este o vocaţie pe care fie ţi-o asumi şi o duci cu onoare, cum scrie şi buchea disciplinară, fie este o abordare hipnotică pentru toţi cei care cred că această meserie e la îndemâna potenţialului fiecăruia. Sigur că îmbrăţişez prima abordare şi, mai ales, nevoia de îngrijire a stilurilor fireşti ale acestei meserii. Îi respect cu vastă consideraţiune pe toţi jurnaliştii, indiferent de afinităţile culiselor, şi asta îmi permite să susţin cu mândrie că această meserie este făcută de mulţi erudiţi, cu care prin aliniere tind să ridicăm această profesie la rangul suprem al puterii a patra într-un stat.

-    Ce face Liviu în afara platourilor de filmări?
Sunt o fire care departe poate fi numită „standard”. Caracteru-mi oţelit, de regulă, şi disciplina au permis mereu a dezvolta nesaţul dominat de cunoaştere şi dragostea de a fi mereu „în luptă”. După mine se vede natura de războinic, dar războinicul se referă la asigurarea climatului de pace şi confort pentru familie, pentru cei dragi şi apropiaţi care mă respectă şi cred în „specimenul” meu. Astfel, pe lângă jurnalism, sunt interesat de ştiinţă prin practicarea ei, cultura diplomaţiei şi a relaţiilor internaţionale, care la fel îmi permit să predau studenţilor. Respectându-mi clasa de tânăr intelectual, omnidirecţionalitatea în percepţie dobândită prin cunoaştere este de mână şi cu implicajul meu divers, care se justifică prin rezultatele mele recunoscute public. Însă, principala ori de fundament preocupare este familia ca bază a „reţelelor trofice” complexe ce-mi consumă energiile în formele ei diverse.



-    Cum ai ajuns la Moldova 1 şi cum a fost concepută emisiunea Concret?
La Moldova 1, am ajuns direct cu maşina. Ce ţine de conceptul emisiunii ”Concret”, ea este un proiect creionat de comun cu producătorul ei, dna Irina Crăciun, sărut mâna ei, şi dna Ecaterina Stratan, sărut mâna ei, care m-a şi chemat şi pus la masa de lucru a familiei postului public de televiziune.



-    Care este scopul acestei emisiuni, ce aduce ea nou şi de ce publicul trebuie să fie cu ochii pe Moldova 1 în fiecare zi de luni, începând cu ora 17:15?
Să zâmbim initial. Publicul trebuie să fie cu ochii pe Moldova 1, în fiecare zi de luni, la ora indicată, pentru că moderez eu. (da, de modestie Liviu nu se va stinge ). 
Dar, ce presupune de fapt acest proiect? În cadrul talk-show-ului sunt puse în discuţie şi abordate cele mai importante subiecte de interes social, sunt dezbătute cele mai fierbinţi teme din viaţa cotidiană a cetăţenilor. Moderatorul şi invitaţii vor căuta să analizeze şi să elucideze cât mai concret posibil care sunt opiniile în societate, care sunt consecinţele, cauzele, domeniile afectate, precum şi ce neclarităţi au oamenii cu privire la subiectul discutat. 

-   Cum sunt alese subiectele şi invitaţii emisiunii „Concret”?
În perioada septembrie-noiembrie 2020 va fi abordat îndeosebi subiectul despre Pandemia de COVID-19 şi impactul acesteia asupra vieţii sociale. La emisiune sunt invitaţi să participe persoane cu viziuni diferite, din diferite tabere, iar moderatorul este cel care trebuie să asigure echilibrul între invitaţi, astfel încât să nu lase doar o anumită idee să monopolizeze discuţia, ci să ofere un talk-show imparţial publicului TV Moldova 1.

-    Cât e de greu să moderezi o emisiune când ai mai mulţi invitaţi şi dacă nu cumva acest lucru diminuează din posibilitatea de a aborda mai „concret" subiectele ediţiei?
Greu mereu este acolo unde nu eşti suficient de pregătit. La concret, este necesar mereu să gândeşti sincron cu fiecare invitat şi să nu admiţi abateri paralele de la liniile de subiect enunţate. Este ca şi cum faci un duş rece, scurt dar cu simţuri bine trecute prin percepţie. Chiar dacă 60 de minute de lucru nu este mult deloc, este necesar de mult efort ca să păstrezi egalitatea în expunere, echidistanţa în impunere, timpii şi segmentul marjei de improvizare şi intervenţie la situaţie. 

-    După primele ediţii, în opinia ta, ce se cere a fi schimbat în emisiune?
Să vorbesc eu mai puţin şi să las timp de expunere invitaţilor!  

-    Crezi că trebuie să fii mai responsabil dacă lucrezi la postul public de televiziune decât la unul privat? 
Nu. Ori eşti responsabil în tot, ori caută-ţi de treabă în altă parte, mai puţin în televiziune. Munca şi eforturile continui dau "şrift" semnăturii fiecăruia din noi, deci şi valoare.

-    Şi ce urmează? 
To be continued! (Va urma!)

Comentarii