Ştiri

Sursa imaginii: Deschide.MD

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Politic

16 Mai 2019 / 17:19

Alegerile europarlamentare în România şi referendumul naţional se vor desfăşura simultan

Alegerile europarlamentare în România se vor desfăşura simultan cu referendumul naţional, după ce a adoptat două acte normative în acest sens.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României la Chişinău, la data de 26 mai 2019, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, se va desfăşura şi referendumul naţional cu privire la probleme de interes naţional.

Ambele scrutine se vor desfăşura în cadrul aceloraşi secţii de votare, în acelaşi interval orar: 7.00-21.00. Alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau pentru ambele.

Alegătorii care iniţial au optat pentru un singur tip de scrutin pot vota şi pentru scrutinul pentru care nu au votat iniţial, până la ora închiderii secţiei de votare.

La referendumul naţional alegătorii vor primi, în mod obligatoriu, două buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.

Modelele buletinelor de vot la referendumul naţional din 26 mai 2019 pot fi consultate la următorul link: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/buletin_vot.pdf

Reamintim că, Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ambasada României în Republica Moldova  au pus la dispoziţia cetăţenilor români „Ghidului alegătorului român în străinătate”, precum şi un material cu întrebări frecvente referitoare la votul din 26 mai 2019, disponibil la   http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/anexa_6_-_%C3%8Entreb%C4%83ri_frecvente_referitoare_la_votul_pentru_parlamentul_european_si_referendumul_national.pdf.

Ambasada României în Republica Moldova recomandă consultarea permanentă a acestei secţiuni, aceasta fiind actualizată pe măsură ce noi informaţii sunt disponibile.

Comentarii