Ştiri

Sursa imaginii: moldova.europalibera.org

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

23 Apr. 2019 / 10:03

Blocul ACUM invită repetat reprezentanţii PSRM la şedinţa grupului de lucru

Blocul ACUM invită repetat reprezentanţii PSRM la şedinţa grupului de lucru „pentru a discuta agenda comună antioligarhică şi socială, precum şi modalitatea formării organelor de lucru ale legislativului, inclusiv identificarea măsurilor concrete de consolidare a încrederii, cu scopul evitării alegerilor anticipate”. Şedinţa este planificată pentru data de miercuri, 24 aprilie, ora 11:00, în sediul Parlamentului.

„Considerăm necesar să purcedem imediat la procesul de formare a organelor de lucru ale Legislativului – a comisiilor, a biroului permanent, la alegerea preşedintelui Parlamentului. Nu există sarcină mai importantă astăzi decât reluarea procesului legislativ în Parlamentul Republicii Moldova, singura instituţie legitimă a statului, care se mai poate opune dictaturii şi oligarhiei. Fiecare zi de întârziere a activităţii Parlamentului ne aduce mai aproape de anticipate”, se menţionează în comunicatul emis de Blocul ACUM.

Ion Ceban, deputat PSRM, a venit cu o reacţie pe pagina sa de Facebook, în care menţionează: „Reiterăm că suntem disponibili de a forma grupuri de lucru la nivel de conducere a Partidului Socialiştilor, dar şi partidelor PAS şi PPDA, pentru a discuta formarea conducerii Parlamentului, examinarea propunerilor legislative propuse de ambele părţi, însă acest lucru poate fi iniţiat doar în condiţiile disponibilităţii celor de la ACUM de formare a unei coaliţii stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul Republican al PSRM, cu scopul schimbării actualului sistem de guvernare şi evitării declanşării alegerilor parlamentare anticipate”, a scris Ion Ceban.

Amintim că săptămâna trecută, Blocul ACUM a propus crearea unui grup de lucru în vederea examinării, până pe 25 aprilie, a actelor normative ale ambelor formaţiuni ce ţin de dezoligarhizare şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

Comentarii