Ştiri

Sursa imaginii: europalibera.org

Postat de: admin

Ştiri / Politic

16 Aug. 2019 / 18:30

Componenţă deplină la Curtea Constituţională

Cei şase candidaţi la Curtea Constituţională au fost astăzi votaţi de către deputaţi şi au depus jurământul la şedinţa plenară a Parlamentului, relatează Mesager.

După ce ieri, Comisia juridică a parlamentului i-a propus la Curtea Constituţională pe Domnica Manole şi Dumitru Pulbere, astăzi deputaţii şi-au revizuit decizia. În locul lui Pulbere a fost desemnat deputatul socialist Vladimir Ţurcan. Potrivit legii, un judecător constituţional nu poate avea mai mult de două mandate, potrivit experţilor, Dumitru Pulbere ar fi fost incompatibil cu această funcţie deoarece el a avut deja două mandate de membru al Curţii, între 2001 şi 2007, iar în perioada 20017 - 2011, el a deţinut şi funcţia de preşedinte al CCM.

Fostul preşedinte al Parlamentului a criticat-o dur pe Domnica Manole. Andrian Candu s-a referit la faptul că ea nu a trecut niciun concurs organizat de cele trei instituţii responsabile, Parlament, Guvern şi CSM şi că numirea sa în funcţie este doar o recompensă cu caracter politic.

„Să vă fie ruşine faţă de colegii dumneavoastră de breaslă care au participat la concursuri, care au depus eforturi şi care au câştigat aceste concursuri, iar dumneavoastră ajungeţi la Curtea Constituţională doar pentru faptul că sunteţi afiliată unui partid politic şi aţi participat la proteste, asta este un fel de gratitudine din partea acelui partid, vă mulţumim frumos”, a spus Andrian Candu.

„Vorbiţi despre membru de partid, despre competenţe, merită sau nu merită, căutaţi doar pretexte pentru că o persoană din sistem s-a opus sistemului creat de voi înşivă, persoană pe care voi aţi intimidat-o, aţi purtat-o prin instanţe, dar nicidecum nu aţi putut să o intimidaţi. Verticalitatea şi curajul ei demonstrează prin fapte”, a menţionat Liviu Vovc, deputat PPDA.

„Domnica Manole a fost notată cu 36 de puncte în timp ce alţi candidaţi au acumulat 54-56 de puncte. Eu am specificat câte puncte a acumulat doamna Manole. Acest lucru este important fiindcă vedem nivelul ei de pregătire. Nimic mai mult. Întrebarea mea este: de ce alegeţi un candidat care a luat mult mai puţine puncte la concurs”, a menţionat deputatul Partidului Şor, Denis Ulanov.

„Potrivit legii cu privire la Curtea Constituţională, Parlamentul desemnează doi judecători. Legea nu menţionează o procedură specifică. Este dreptul suveran al Parlamentului să identifice doi candidaţi”, a menţionat Vlad Bătrîncea, deputat PSRM.

Preşedintele, Igor Dodon, totuşi, a criticat deciziile deputaţilor. „Să nu facem concursuri de dragul concursurilor. Nu trebuie obligatoriu de organizat concurs la funcţia de judecători la Curtea Constituţională din partea Parlamentului. Bine, s-a decis să facă concurs. Şi dacă s-a făcut concurs, trebuiau respectate rezultatele concursului. Dacă vă interesează opinia mea personală”, a opniat şeful statului.

În data de 26 iulie, fostul secretar de stat - Nicolae Eşanu şi fostul ministru al Justiţiei - Vladimir Grosu, au câştigat concursul organizat de către comisia jurdică, numiri şi imunităţi. Guvernul, Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii desemnează câte doi judecători constituţionali, care trebuie confirmaţi prin votul deputaţilor. Astfel, Vladimir Ţurcan şi Domnica Manole au fost numiţi de către Legislativ, Liubovi Şova şi Nicolae Roşca - de către Executiv, iar Serghei Ţurcan şi Eduard Ababei - de către CSM.

Comentarii