Ştiri

Sursa imaginii: coe.int

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Politic

11 Iul. 2019 / 09:31

Coraportorii APCE vor efectua o vizită în Republica Moldova

Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) vor efectua o vizită în Republica Moldova . Despre aceasta a anunţat William Massolin, şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău în cadrul unei întrevederi cu Zinaida Greceanîi, preşedintele Parlamentului, se arată într-un comunicat al Legislativului.

Promovarea unei politici externe echilibrate constituie o prioritate în activitatea actualei majorităţi parlamentare, a menţionat, Zinaida Greceanîi în cadrul discuţiei cu William Massolin.

Potrivit Preşedintelui Parlamentului , coaliţia de guvernare a decis că toate acordurile semnate cu partenerii externi vor fi executate în continuare. Totodată, Zinaida Greceanîi a menţionat că va fi efectuată o evaluare a actelor legislative pentru o bună implementare a acestora. „Intenţia noastră este de a implementa toate legile bune care sunt în interesul cetăţenilor ţării”, a precizat speakerul.

La rândul său, Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău a spus că autorităţile Republicii Moldova se pot baza pe suportul Consiliului Europei şi instituţiile acestuia.

De asemenea, oficialul a anunţat că, în această lună, coraportorii APCE vor efectua o vizită în ţara noastră.

Comentarii