|
16 August 2012 | 12:53
Godea, supărat pe organele de drept
Deputatul neafiliat Mihai Godea se arată indignat că până acum nimeni din cei care se fac vinovaţi de violenţele de la Bălţi, din 5 august curent, nu a fost tras la răspundere. Mihai Godea a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că liderul Partidului Social-Democrat (PSD), Victor Şelin, care se face vinovat de incidentele de la Bălţi, trebuia să fie tras la răspundere în acest caz.
Mihai Godea susține că a adresat trei interpelări către forţele de ordine pentru a afla de ce nu i-au identificat pe organizatorii manifestaţiilor violente de la Bălţi, dar nu a primit nici un răspuns la acestea.
"Fie este vorba de incompetenţă, fie este vorba de frică din partea organelor de drept", a opinat Mihai Godea.
Potrivit deputatului neafiliat, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean nu s-a ținut de cuvânt atunci când a vorbit că cei care au provocat incidentele de la Bălți vor fi pedepsiți.
Marșul Unirii desfășurat la 5 august, la Bălți, a degenerat în confruntări violente între simpatizanții comuniști și unioniști. În urma acestora, au fost agresate două persoane, o jurnalistă şi un angajat al poliţiei. În acest sens au fost inițiate cauze penale, iar un bănuit a fost reținut.
|
| Ştiri |
 |
 |
-
24 Mai 2013 | 12:31
24 Mai 2013 | 12:09
24 Mai 2013 | 11:45
24 Mai 2013 | 11:17
-
24 Mai 2013 | 11:05
24 Mai 2013 | 10:43
24 Mai 2013 | 09:59
24 Mai 2013 | 08:51
-
23 Mai 2013 | 22:33
23 Mai 2013 | 22:28
23 Mai 2013 | 21:21
23 Mai 2013 | 20:48
-
23 Mai 2013 | 20:24
23 Mai 2013 | 19:42
23 Mai 2013 | 19:39
23 Mai 2013 | 19:14
-
23 Mai 2013 | 18:38
23 Mai 2013 | 18:18
23 Mai 2013 | 17:51
23 Mai 2013 | 17:18
-
23 Mai 2013 | 16:54
23 Mai 2013 | 16:46
23 Mai 2013 | 16:17
23 Mai 2013 | 15:59
|