Ştiri

Sursa imaginii: jurnaltv.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

20 Feb. 2020 / 17:40

Noul grup parlamentar „Pro-Moldova” a anunţat prima iniţiativa legislativă

Noul grup parlamentar „Pro-Moldova”, condus de către fostul deputat PDM, Andrian Candu, vrea să introducă în Constituţie prevederi care stabilesc ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. Candu, a anunţat că deja a început în Parlament procesul de colectare de semnături pentru o iniţiativă în acest sens, care să fie remisă ulterior Curţii Constituţionale pentru avizare. El şi-a manifestat speranţa că această iniţiativă va fi susţinută inclusiv de către deputaţii PDM, mai ales că ea a existat şi în legislatura precedentă, relatează Mesager.

„Am iniţiat procedura de colectare a semnăturilor pentru proiectul de lege de modificare a Constituţii a Republicii Moldova legat de vectorul european al Republicii Moldova. La ora actuală avem şase semnături ale noastre şi începând de astăzi vom intra în discuţii cu colegii din fracţiunile parlamentare  pentru a colecta numărul necesar de semnături, 34 pentru a trimite ulterior acest proiect de lege la avizare în adresa Curţii Constituţionale”, a declarat Andrian Candu.

De menţionat că astăzi, cei şase fooşti deputaţi PDM, au anunţat că au creat grupul parlamentar „Pro-Moldova”

Comentarii