Ştiri

Sursa imaginii: telegraph.md

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Politic

09 Dec. 2019 / 17:40

Partidul ŞOR obligat să achite în bugetul de stat peste două milioane de lei

Partidul Politic ŞOR este obligat să achite în bugetul de stat peste două milioane de lei. Decizia a fost luată în data de 2 decembrie de către Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Asta după ce a fost constatate încălcări ale Codului Electoral privind finanţarea campaniei partidului pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Informaţia a fost confirmată de către serviciul de presă al CEC-ului, relatează Moldova 1.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost pronunţată după ce Comisia Electorală Centrală a stabilit că Partidul „ŞOR”, în calitate de concurent electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie, a obţinut peste două milioane de lei ca donaţii pentru campanie din partea unor agenţi economici.

De cealaltă parte, Partidul Politic ŞOR, susţine că nu este de acord cu decizia luată de magistraţii CSJ şi că urmează să atace la CEDO.

În urma alegerile parlamentare din 24 februarie, Partidul "ŞOR" a obţinut şapte mandate de deputat.

 

Comentarii