Ştiri

Sursa imaginii: captură video

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

21 Ian. 2020 / 13:27

PAS propune o iniţiativă legislativă cu privire la apărarea drepturilor omului în regiunea transnistreană

Deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) vin cu o propunere legislativă care prevede apărarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Asta după ce un cetăţean al Republicii Moldova, Alexandru Rjavitin a fost reţinut recent de autorităţile din stânga Nistrului şi se află într-un izolator la Tiraspol. Deputaţii PAS consideră că Guvernul nu este capabil să asigure drepturile fundamentale pentru cetăţenii săi.

„Am avut recent o întâlnire cu reprezentanţii misiunii OSCE, în cadrul căreia am discutat despre cazul lui Alexandru şi despre fenomenul înrolării forţate a tinerilor în stânga Nistrului. Am fost uluită să aflu că nici misiunea OSCE nu deţine careva informaţii despre locul aflării lui Alexandru şi despre faptul că nu îi putem asigura nici asistenţă juridică, nici asistenţă medicală pentru că este vorba de o acreditare specială pe teritoriul transnistrean”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare pentru Drepturilor Omului, Doina Gherman.

Totodată, reprezentanţii PAS au constatat că în prezent nu există prevederi legislative, nici proceduri clare pentru asigurarea şi garantarea drepturilor persoanelor intern strămutate, iar acestea nu sunt protejate în conformitate cu prevederile instrumentelor internaţionale.

„Ne propunem să venim cu o iniţiativă legislativă, care să promoveze mecanisme viabile menită să prevină asemenea probleme. Şi în scurt timp noi vom examina şi consulta un proiect de politică publică în acest sens”, a declarat Doina Gherman.

Pe această cale, deputaţii PAS au făcut un apel şi îndeamnă toate misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate la Chişinău, să fie alături de Alexandru Rjavitin şi să ofere tot sprijinul în soluţionarea acestui caz.

Alexandru Rjavitin, a fost înrolat în structurile paramilitare din stânga Nistrului din august 2015. Bărbatul a reuşit să evadeze, acuzând grave abuzuri şi încălcări ale drepturilor sale. În decembrie 2019, Alexandru Rjavitin s-a întors în regiunea transnistreană, s. Pervomaisc, să-şi viziteze familia, iar pe data de 18 decembrie 2019, în jurul orei 20:00, acesta a dispărut din propria locuinţă.

Aşa-numitele structuri de forţă din regiunea transnistreană au confirmat că Alexandru Rjavitin a fost reţinut şi se află într-un izolator la Tiraspol.

Comentarii