Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

18 Feb. 2020 / 09:38

PDM şi PSRM în şedinţă comună de lucru. Care au fost subiectele abordate

Conducerea Partidului Democrat şi cea a Partidului Socialiştilor a participat luni seara, la o şedinţă comună cu preşedintele Igor Dodon şi premierul Ion Chicu. Într-un comunicat emis de Preşidenţie, se menţionează că principalele teme de discuţie au fost legate de activitatea parlamentară şi guvernamentală în perioada următoare, inclusiv cu privire la lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu şi lung, care vizează îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor.

La întâlnirea de lucru au fost discutate şi problemele abordate de cetăţeni în cadrul vizitelor întreprinse în teritoriu de reprezentanţii Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului.

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a menţionat importanţa acestei conlucrări, fără precedent în ultimii ani, între cele trei instituţii ale statului, salutând faptul că reprezentanţii acestor instituţii pot sta în sfârşit la aceeaşi masă de lucru şi pot avea o agendă comună, bazată pe priorităţile moldovenilor.

La rândul său, primul ministru Ion Chicu a prezentat situaţia privind direcţiile prioritare spre care Guvernul îşi orientează activitatea

Preşedintele PDM Pavel Filip a insistat ca platforma socială pe care funcţionează în acest moment Guvernul şi majoritatea parlamentară să urmeze direcţia de dezvoltare europeană, inclusiv în ceea ce priveşte întărirea statului de drept şi eradicarea corupţiei, urmărind obiectivul de modernizare şi integrare europeană a Republicii Moldova.

Comentarii