Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

27 Mai 2020 / 11:18

Platforma DA cere reluarea şedinţelor plenare ale Parlamentului

Reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr cer reluarea şedinţelor plenare ale Parlamentului Republicii Moldova şi anularea tuturor formelor de abuz, atât împotriva deputaţilor, cât şi a instituţiei legislative. Anunţul a fost făcut astăzi într-o conferinţă de presă organizată de Platforma DA.

„Cerem convocarea de urgenţă a Parlamentului ţării pentru votul în lectura finală a legii organizaţiilor necomerciale, ca ultimă condiţie pentru accesarea tranşei a doua, în valoare de 30 de milioane de euro, din asistenţa macro-financiară prevăzută în memorandumul semnat în 2017 de Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Ne adresăm deputaţilor din Parlament care au trecut testul COVID-19 să se alăture demersului Platformei DA şi să ceară reluarea şedinţelor plenare ”, a menţionat preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase.

De altă parte, preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor, Corneliu Furculiţă spune că deputaţii trebuie să respecte recomandările specialiştilor în privinţa regimului de carantină şi susţine că acum nu pot fi reluate şedinţele. O opinie similară a prezentat şi preşedintele fracţiunii PDM, Dumitru Diacov, care susţine că astfel de iniţiative au mai degrabă un caracter politic.


 

Comentarii