Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Politic

03 Aug. 2020 / 19:05

Platforma DA propune ca părinţii care stau acasă cu copiii din cauza carantinei să fie plătiţi

Propun adoptarea unei iniţiative legislative care prevede alocarea indemnizaţiei pentru carantină unuia din părinţii care au copii în vârstă de până la zece ani. Reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr (DA) consideră că astfel va putea fi rezolvată problema familiilor care nu au cu cine-şi lăsa micuţii ca să poată merge la muncă. Totodată, a fost creată o platformă de comunicare pe reţelele de socializare cu titlul „Copilărie în pandemie”, care este promovată de Platforma DA ca o oportunitate de comunicare pentru autorităţile locale, instituţiile de învăţământ, părinţi, relatează Mesager.

„Am fost contactată de mai mulţi părinţi, în mare parte din municipiul Chişinău, care consideră ca criteriile prevăzute în regulament, precum că din grupa de peste 30 de copii doar o treime vor avea posibilitatea frecventării grădiniţei de la 1 septembrie, îi vor impune în continuare să-şi ia concediu din cont propriu pentru a sta acasă şi a supraveghea copiii”, a declarat deputata DA Stela Macari.

Comentarii