Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Politic

21 Mai 2020 / 19:00

Procurorii cer mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc

Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) solicită mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc, în dosarul privind frauda bancară. Aceştia au cerut arestarea şi extrădarea fostului lider PDM din Statele Unite ale Americii pentru a fi cercetat penal în Republica Moldova. Decizia urmează să fie pronunţată mâine, relatează Mesager.

În cadrul şedinţei de judecată de astăzi, judecătorii au examinat demersul procurorilor, care i-au adus noi învinuiri fostului lider al Partidului Democrat. Lui Vladimir Plahotniuc îi este incriminată crearea şi conducerea unei organizaţii criminale şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul privind frauda bancară. Pe de altă parte, unul dintre avocaţii lui Plahotniuc a declarat presei că a discutat recent cu acesta şi nu îşi recunoaşte vinovăţia. Totuşi, apărătorul nu exclude faptul că Plahotniuc ar putea reveni în ţară pentru a se prezenta în instanţă.

„A fost examinat demersul procurorului cu referire la arestul preventiv în privinţa cetăţeanului Plahotniuc Vladimir. Acestuia îi sunt aduse noi învinuiri şi anume îi sunt încriminate fapte de creare şi conducere a unei organizaţii criminale şi de spălare de bani în proporţii deosebit de mari”, a menţionat Dumitru Răileanu, procuror.

„Nu sunt confirmate, nu au niciun suport probant învinuirile înaintate. Sunt doar nişte afirmaţii ce au un caracter pur declarativ, cel puţin din cele prezentate, nu există nicio probă care ar demonstra vinovăţia lui Vladimir Plahotniuc”, a declarat avocatul Lucian Rogac.

Amintim că, luni, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că fostul lider al democraţilor Vlad Plahotniuc ar fi principalul beneficiar al furtului miliardului.

Vladimir Plahotniuc a plecat din Republica Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care-l conducea a cedat guvernarea unei coaliţii formată din Blocul ACUM şi PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior, plecării lui Plahotniuc din ţară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale.

Comentarii