Ştiri

Sursa imaginii: agora.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Politic

11 Iul. 2019 / 12:27

Procurorul general şi-a anunţat demisia

Procurorul General Eduard Harunjen şi-a depus demisia în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. În baza cererii lui, preşedintele Igor Dodon a anunţat că a semnat decretul de eliberare a lui Harunjen din funcţie.

„Stimate Domnule Preşedinte, prin hotărârea de marţi a Parlamentului aţi fost pus în situaţia de a decide dacă încălcaţi un număr mare de legi şi Constituţia, sau nu. Politicienii care au votat această hotărâre absurdă nu au dorit să-şi asume ei încălcarea legilor şi a Constituţiei, dar au pus pe umerii Dumneavoastră acest lucru. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că nu puteţi emite legal decretul de demitere a Procurorului General în aceste condiţii, nu puteţi emite un decret contrar Constituţiei care să creeze cel mai periculos precedent din istoria activităţii Procuraturii Generale, prin care orice grup de politicieni să poată demite sau anula activitatea Procurorului General în funcţie de propriile interese şi scopuri”, a menţionat Harunjen în adresarea oficială către preşedintele Republicii Moldova.

Totodată, Igor Dodon a anunţat pe pagina sa de Facebook că procurorul general şi-a depus demisia în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.

„Considerând imperioasă asigurarea funcţionării sistemului Procuraturii în interesul cetăţenilor Republicii Moldova, este imperativ ca noua conducere a Procuraturii Generale să fie aleasă în cel mai scurt timp şi în strictă conformitate cu legislaţia”, a adăugat Igor Dodon.

Amintim că, marţi, 9 iulie, Parlamentul a decis că Eduard Harunjen nu a întrunit condiţiile necesare pentru a fi numit procuror general. Decizia deputaţilor nu a însemnat demiterea acestuia, dar a deschis calea pentru ca Igor Dodon să semneze un decret de demitere din funcţie a lui Eduard Harunjen, potrivit legii cu privire la Procuratură.

 

 

 

 

Comentarii