Ştiri

Sursa imaginii: psrm.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

04 Mar. 2020 / 13:40

PSRM a decis să iniţieze negocieri pentru crearea unei coaliţii cu PDM

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a convocat astăzi, 4 martie, Consiliul Republican pentru a discuta strategia politică şi acţiunile pentru perioada următoare. În acest context a fost analizată activitatea partidului în Parlament şi Guvern, modul în care poate fi eficientizată aceasta, dar şi modalitatea prin care poate fi întărit suportul politic acordat echipei guvernamentale.

Potrivit unui comunicat emis de PSRM, „s-a constatat faptul că Guvernul actual şi-a îndeplinit obiectivele pe termen scurt stabilite la învestirea lui, a reuşit să evite criza politică şi socială declanşată în noiembrie anul trecut de Blocul ACUM, după ce a părăsit guvernarea şi coaliţia. De asemenea, echipa guvernamentală şi-a îndeplinit angajamentele convenite cu partenerii internaţionali, dovadă şi finalizarea cu succes a programului cu FMI. Iar cel mai important este că au fost iniţiate sau relansate programe sociale care au adus şi vor aduce în acest an beneficii directe cetăţenilor. Toate aceste lucruri au fost reuşite în contextul dificil în care a activat Guvernul, fără o majoritate politică în Parlament, dar cu o susţinere tehnică bazată pe condiţionalităţi, care au fost şi acestea respectate”.  

„PSRM regretă faptul că foştii parteneri politici din Blocul ACUM nu au răspuns la nenumăratele apeluri de a reveni la dialog şi a găsi împreună consensul, care să aducă stabilitatea politică necesară, preferînd, în locul dialogului, să insiste pe organizarea de alegeri anticipate, care ne-ar aduce oricum din nou la masa negocierilor, însă cu nişte costuri enorme pentru cetăţeni şi ţară. Le-am lăsat suficient timp foştilor colegi de alianţă din PAS şi PPDA pentru a se clarifica pe intern, pentru a depăşi anumite neînţelegeri, care au dus la destrămarea coaliţiei. Astăzi suntem în situaţia să constatăm faptul că opţiunea fermă a Blocului ACUM a rămas organizarea alegerilor anticipate, nu se doreşte revenirea la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute împreună”, se mai spune în comunicat.În aceste condiţii, Consiliul Republican al PSRM a analizat cele trei posibile scenarii rămase: 1) menţinerea situaţiei actuale, cu un guvern fără suport politic stabil; 2) parteneriat politic cu PDM, care este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă; 3) alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, odată cu cele prezidenţiale.

Vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Bătrâncea, a declarat că o majoritate este nu numai în beneficiul celor două formaţiuni, dar şi va permite continuarea unor proiecte lansate în ultima perioadă, relatează Mesager.

„Vom face tot posibilul ca PSRM să aibă o majoritate parlamentară în Parlamentul Republicii Moldova, astfel încât să putem realiza angajamentele noastre. Suntem dispuşi să asigurăm şi mai departe o majoritate parlamentară, ca acest Guvern să realizeze proiecte ambiţioase în economie, în infrastructură pe plan social. Este vorba şi de pensii, salarii şi de multe lucruri. Şi de aceea, reieşind din analiza destul de simplă din Parlament, vom propune deputaţilor din fracţiunea PDM formarea unei majorităţi stabile”, a specificat Vlad Bătrâncea.

PDM nu a venit deocamdată cu un răspuns la propunerea socialiştilor. Însă, într-un comunicat emis de PDM se menţionează: „PDM trece printr-un amplu proces de regândire, scopul final al căruia este aplicarea valorilor social-democraţiei europene şi ale democraţiei în general în desfăşurarea activităţii politice, în calitatea sa de element indispensabil al sistemului democratic din Republica Moldova. Egalitatea membrilor, solidaritatea socială, libertatea şi dreptatea ca bunuri ale întregii societăţi, reprezintă fundamentul ideatic şi valoric pe care PDM îşi construieşte acţiunea politică. Conducerea partidului a insistat şi va insista în continuare ca deciziile luate la fiecare nivel de structură să fie libere şi în deplină concordanţă cu prevederile documentelor statutare şi programatice ale formaţiunii”, se spune în comunicatul emis.

Comentarii