Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

22 Mai 2019 / 14:10

Reacţia PAS la mesajul preşedintelui Igor Dodon

Blocul ACUM a făcut eforturi pentru a debloca activitatea parlamentară şi consideră că deputaţii aleşi de popor trebuie să muncească pentru oameni. Despre aceasta a menţionat vicepreşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Mihai Popşoi, urmare a declaraţiei de astăzi a preşedintelui Igor Dodon, care i-a îndemnat pe deputaţii aleşi în Parlamentul de legislatura a X-a să formeze o majoritate parlamentară şi să aleagă conducerea Parlamentului.

„Suntem într-un gând cu Igor Dodon, considerăm că deputaţii aleşi de popor trebuie sa muncească pentru oameni, unica diferenţă e că noi cei din Blocul ACUM am făcut eforturi susţinute pentru a debloca activitatea parlamentară, iar colegii lui socialişti au dat bir cu fugiţii deja a câta oară. Să vina la Parlament să discutam”, a scris pe pagina sa de Facebook, Mihai Popşoi.

Precizăm că preşedintele Igor Dodon a anunţat că a depus o sesizare la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, prin care solicită înaltei instanţe să se pronunţe de pe ce dată pot fi calculate cele trei luni, în urma expirării cărora Parlamentul ar putea fi dizolvat - de pe 9 martie de la validarea rezultatelor alegerilor parlamentare, sau de pe 21 martie din ziua desfăşurării şedinţei de constituire a Parlamentului.

Parlamentul de legislatura X-a fost ales în urma alegerilor din 24 februarie 2019. Pentru prima dată scrutinul s-a desfăşurat în baza unui sistem proporţional mixt, pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale. În urma alegerilor, niciuna din cele cinci formaţiuni politice care au acces în Parlament nu deţine o majoritate parlamentară, iar tentativele deputaţilor de a negocia nu s-au soldat cu rezultate. Şedinţa de constituire a Parlamentului nou ales s-a desfăşurat pe 21 martie. Aceasta însă a fost întreruptă după ce deputaţii nu au reuşit să formeze majoritatea parlamentară şi să aleagă organele de conducere ale Legislativului.

Comentarii