Ştiri

Sursa imaginii: captură video

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

27 Feb. 2020 / 19:04

Reprezentanţii organizaţiei teritoriale PDM Rezina, care au anunţat că susţin „Pro Moldova”, susţin că sunt şantajaţi

Reprezentanţii organizaţiei teritoriale a Partidului Democrat din Moldova (PDM) de la Rezina, care au anunţat că susţin „Pro Moldova” se plâng că sunt şantajaţi şi supuşi presiunilor. Este declaraţia deputatei grupului parlamentar, Eleonora Graur, care spune că a fost şantajată şi i s-a cerut să revină în rândul PDM. Liderul democrat, Pavel Filip, a negat acuzaţiile, pe care le califică drept minciuni, relatează Mesager.

„De aproape o săptămână, oamenii din PDM, acţionând în mod organizat ca într-un clan, zi de zi, intimidează consilierii, primarii şi alţi membri din Rezina pentru a renunţa la susţinerea grupului „Pro Moldova”. Îi ameninţă pe colegii mei în cel mai urât şi posibil mod că vor avea probleme de ordin profesional şi personal, dar mai grav, că vor avea probleme anume cu membrii familiilor”, a declarat Eleonora Graur.

Liderul democraţilor, Pavel Filip neagă acuzaţiile, pe care le califică drept o tentativă de victimizare.

„Minciuni grosolane. Eu nu am fost în Rezina, nimeni din fracţiunea PDM şi din partid nu a avut până astăzi o deplasare în Rezina. Nimeni nu are nevoie de aceşti colegi, cei care au plecat să aibă un drum pentru că de la aceasta PDM a avut doar de câştigat. Când au văzut că nu să regăsesc în funcţiile la care râvneau de vicepreşedinţi ai partidului, au plecat din partid acoperindu-se cu valorile pro-occidentale”, a spus Pavel Filip.

Săptămâna trecută, şase deputaţi PDM au anunţat că părăsesc formaţiunea şi formează grupul „Pro Moldova”. Pe 20 februarie, trei primari şi doi consilieri din raionul Donduşeni au anunţat că aderă la grupul condus de Andrian Candu, dar după doar o zi cei trei edili şi-au schimbat decizia. Iar pe 21 februarie, membrii organizaţiei teritoriale a PDM Rezina au anunţat că părăsesc formaţiunea pentru a se alătura noii structuri politice.

Comentarii