Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

03 Dec. 2020 / 15:31

SIS trece din subordinea Preşedinţiei sub control parlamentar

Proiectele de lege care au nemulţumit deputaţii din opoziţie şi au stârnit proteste au fost votate astăzi de Parlament fără a fi supuse dezbaterilor în plen. Pentru adoptarea acestora s-au pronunţat deputaţii din Fracţiunea PSRM şi cei din Platforma parlamentară „Pentru Moldova”.

Cu 51 de voturi a fost votată în două lecturi iniţiativa legislativă, care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate în subordinea Parlamentului.

„Este un proiect tehnic privind trecerea Serviciului de Informaţie şi Securitate în subordinea Parlamentului. De fapt este o iniţiativă care a fost propusă de către colegii din PAS, Carp şi Reniţă”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea.

În primă lectură a fost votat şi proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2021. Procesul legislativ s-a desfăşurat pe fondalul unei atmosfere de nemulţumiri şi revolte din partea deputaţilor din fracţiunile PAS şi Platforma DA.

Vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Batrîncea a condus şedinţa Legislativului din sala plenului, după ce prezidiul a fost blocat din nou de parlamentarii PAS şi Platforma DA, potrivit Mesager.

„La tribuna guvernamentală este prezentă doamna ministră Dumbrăveanu. În condiţiile în care activitatea Parlamentului este obstrucţionată de cineva, care pur şi simplu activează neregulamentar, în această situaţie trebuie să luăm decizia cu acceptul dumneavoastră. Dacă deputaţi nu vor să audă mai multe informaţii despre proiectul prezentat de Guvern, rog acceptul ca el să fie supus altor proceduri parlamentare”, a solicitat vicepreşedintele Legislativului Vlad Bătrîncea.

În timp ce deputatul socialist Vladimir Odnostalco dăduse citirii avizul Comisiei de profil asupra proiectului Legii bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021, deputaţii din opoziţie au sărit la bătaie.

Ulterior, rând pe rând, au fost aprobate celelalte proiecte incluse pe ordinea de zi a Parlamentului, pe fondalul scandărilor deputaţilor din Platforma DA şi PAS.

Deputatul socialist Grigore Novac a prezentat proiectul privind trecerea Stadionului Republican în gestiunea statului.

„Acest proiect a avut la bază mai mulţi factori atunci când nu s-a luat în calcul Planul Urbanistic al capitalei, nu a fost consultat cu experţii din domeniu”, a specificat Grigore Novac.

„Eu propun ca în acest proiect de lege să menţionăm expres că acest teren rămâne în proprietatea publică a statului şi aici pot fi construite obiective culturale, sportive şi niciun fel de obiective comerciale”, a completat Sergiu Sârbu, deputat „Pentru Moldova”.

În prima lectură au fost votat proiectele de modificare a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, legea cu privire la activitatea farmaceutică, cea de funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.

Deputaţii PDM, Platformei DA şi PAS au fost prezenţi în sală, încercând să împiedice aprobarea acestor proiecte de legi, menţionând că aceste legi ar pune în pericol securitatea naţională a statului şi contravin intereselor Republicii Moldova.

Nemulţumiţi de faptul că proiectele nu au fost supuse dezbaterilor în plenul Legislativului, deputaţii Platformei Demnitate şi Adevăr au anunţat că vor ataca toate actele normative, adoptate joi de Parlament, la Curtea Constituţională.

Comentarii