Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Politic

18 Mai 2020 / 09:05

Ziua Europei la Radio Moldova: Interviu cu ambasadoarea Regatului Suediei la Chişinău, Anna Lyberg

Cu ocazia Zilei Europei la Radio Moldova, consemnată pe data de 12 mai, jurnalistul Anatol Caciuc a realizat mai multe interviuri cu ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE). Au fost reliefate diverse aspecte ale cooperării bilaterale dintre aceste ţări şi Republica Moldova. Printre aceste este şi interviul cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Suediei la Chişinău, Anna Lyberg.

- Doamnă ambasadoare, Regatul Suediei este membru al UE de 25 ani. Care a fost impactul aderării pentru ţara Dumnevoastră, cetăţenii de ce avanteje au beneficiat supliementar?

- Multe s-au schimbat în Suedia şi în Europa, din 1995, când Suedia a intrat în Uniunea Europeană. UE a devenit cea mai mare economie integrată din lume, cu o populaţie de peste 500 de milioane. Graţie pieţei interne a UE, suedezii pot trăi, călători, studia, lucra şi se pot pensiona oriunde doresc în UE. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele exemple ale impactului pe care aderarea la UE a avut-o până acum în Suedia.

Aş zice, calitatea de membru al Uniunii Europene este astăzi o piatră de temelie pentru Suedia şi o parte clară a eforturilor noastre naţionale, europene şi globale. De asemenea, este clar că nu putem aborda provocările globale singuri, luând ca exemplu schimbările climatice, care reprezintă o problemă definitorie pentru timpurile noastre şi care nu poate fi soluţionată doar de o singură ţară. Dar şi pentru alte provocări ce ţin de mai multe locuri de muncă, economie, bunăstare, siguranţă şi securitate. Într-o perioadă sfidătoare, dimpotrivă, avem nevoie de mai multă cooperare şi solidaritate internaţională.

La nivel personal, aş putea menţiona că am beneficiat foarte mult de posibilitatea de a putea călători şi studia liber în Europa, de exemplu în Lituania şi Austria. Soţul meu era student Erasmus în Irlanda când ne-am cunoscut, iar fiica mea s-a născut la Bruxelles. Acestea sunt doar câteva exemple.

- Regatul Suediei se numără printre cei mai importanţi parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Ce domenii sunt finanţate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională?

- Suedia este un partener de dezvoltare pe termen lung pentru cetăţenii Republicii Moldova şi Suedia este activă în ceea ce priveşte oferirea de suport Moldovei încă de la începutul anilor 90. Sprijinul suedez pentru Moldova este prezentat într-o strategie pe termen lung, cu o concentrare clară asupra reformelor din trei domenii principale, cu scopul de a consolida relaţiile cu Uniunea Europeană în beneficiul populaţiei. Cele trei domenii sunt: integrarea economică şi dezvoltarea economiei de piaţă; democraţie consolidată, drepturile omului şi un stat de drept, precum şi un mediu înconjurător mai bun, susţinând atenuarea schimbărilor climatice, rezilienţa sporită la efectele schimbărilor climatice şi combaterea riscurilor de degradare a mediului.

Suedia a fost implicată de la început în activităţi şi proiecte în care expertiza suedeză a avut o valoare adăugată, cum ar fi în domeniile reformei fiscale, poliţiei comunitare, drepturilor omului, reformei sectorului justiţiei, afacerilor şi mass-mediei independente. La fel, a fost şi este important ca să sprijinim şi societatea civilă - ca parte integrantă a societăţii. Aş vrea să adaug că noi continuăm să implementăm programul nostru şi în această perioadă provocatoare. Ambasada este angajată într-un dialog cu mulţi dintre partenerii noştri din Moldova pentru a examina posibilităţile de redirecţionare a activităţilor pentru a face faţă consecinţelor COVID-19. UE este cel mai mare susţinător al Moldovei în răspunsul COVID-19 şi a avut o reacţie rapidă la necesităţi, concentrându-se pe abordarea impactului social şi economic al crizei.
Din punct de vedere bilateral, Suedia a contribuit până acum în mod diferit, atât prin sprijin financiar acordat organizaţiilor multilaterale, cum ar fi, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi local, de exemplu, prin UN Women Moldova, sprijinirea lucrătorilor sociali şi a adăposturilor cu echipamente de protecţie produse de companiile locale din Moldova. Odată cu apariţia Coronavirusului, este important să nu uităm şi de grupurile vulnerabile.

- Republica Moldova a fost printre ţările prioritare cărora Suedia le-a oferit asistenţă financiară. Strategia de cooperare care s-a implementat în perioada 2014-2020 („Results - strategy for Sweden’s reform cooperation with Eastern Europe, the Western Balkans and Turkey 2014-2020” ) va fi extinsă, va trece la o nouă etapă?

- Strategia de cooperare pentru dezvoltare a fost concepută pentru 2014-2020, iar Guvernul revizuieşte modul în care această cooperare poate fi dezvoltată în anii următori. După cum am menţionat anterior, suntem un partener angajat pe termen lung al Moldovei, iar anul trecut, Guvernul suedez şi-a consolidat cooperarea pentru dezvoltare cu Europa de Est prin sporirea sprijinului şi a eforturilor pentru crearea unor condiţii mai bune pentru o dezvoltare pozitivă şi durabilă în regiune, inclusiv Moldova. Cooperarea cu Moldova va continua. Dezvoltarea unei noi strategii urmează să înceapă în curând. Va avea loc un proces consultativ care va implica partenerii noştri din Moldova, precum şi alţi donatori. Este de aşteptat că, în general, vom continua cooperarea noastră, mai mult sau mai puţin în aceleaşi domenii - şi, de asemenea, înţelegem că va fi o concentrare clară pe oferirea de suport democraţiei, luptei împotriva corupţiei şi drepturilor omului, inclusiv egalităţii de gen şi asistenţă pentru media independentă. Mediul înconjurător şi schimbările climatice sunt de asemenea un domeniu crucial.

Suedia este implicată activ în sprijinul UE acordat Moldovei în cadrul Parteneriatului Estic. AA/DCFTA au arătat rezultate pozitive semnificative pentru Moldova şi au un potenţial şi mai mare de a contribui la dezvoltarea economică durabilă, dar sunt necesare eforturi sporite pentru implementarea reformelor în conformitate cu Acordul de Asociere. La fel ca şi sprijinul UE, sprijinul bilateral suedez depinde de rezultatele reale ale reformelor în beneficiul populaţiei.

- Doamnă ambasadoare, care este mesajul Dumneavoastră pentru ascultătorii Radio Molodva cu ocazia Zilei Europei?

- Dragi prieteni moldoveni! Sper că Dvs si famiile Dvs sunteţi bine şi în siguranţă. În aceste zile, sărbătorim Zilele Europei 2020. Cu această ocazie, cred ca este important să nu uităm să sărbătorim şi să ne bucurăm de realizările noastre comune şi să ne amintim că mai ales în perioadele provocatoare este nevoie de mai multă cooperare şi mai multă solidaritate. UE şi Moldova împreună pot face şi obţine multe! Pentru că suntem mai puternici împreună! La mulţi ani de Ziua Europei!

Comentarii