Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Radio Moldova Muzical Promo

21 Noi. 2020 / 09:09

„Carmina Burana”, creaţia compozitorului german Carl Orff, în audiţie la RMM

Corul Naţional de Cameră, condus de Ilona Stepan, soliştii Tatiana Costiuc (soprană), Ion Timofti (tenor), Andrei Otean (bariton), duetul pianiştilor Anatol Lapicus şi Iurie Mahovici, grupul de percuţionişti condus de Vasilii Moscvitin prezintă lucrarea „Carmina Burana” de compozitorul german Carl Orff. Spectacolul muzical va avea loc la Sala cu Orgă şi va fi transmis în direct de Radio Moldova Muzical.

Carl Orff este un compozitor german cunoscut atât pentru Carmina Burana, o lucrare ce îmbină muzica, baletul şi pantomima, cât şi pentru stilul pedagogic de predare a muzicii în rândul copiilor, stil numit Schulwerk. A fost compozitor, regizor şi scenograf, libretist, actor, încă de mic copil.

În perioada 1935 -1936, la 40 de ani, a compus Carmina Burana, o lucrare de teatru care îmbina muzica, vocea, mişcarea, spectacolul. În limba latină „carmina burana” înseamnă „cântece din Beuern”, o zonă din Bavaria. A fost prezentată la Frankfurt, un an mai târziu. Carmina Burana se baza pe un manuscris de poezii medievale. Poeziile, în număr de 250, descriu mici plăceri lumeşti, o viziune simplă asupra vieţii şi a dragostei şi totodată critică ierarhizarea bisericească şi societatea. Din tot manuscrisul, Orff a ales doar 25 de poeme pentru opera sa.

Nu rata un concert de excepţie, duminică, 22 noiembrie la Radio Moldova Muzical sau online pe trm.md.

 

Comentarii