Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Radio Moldova Promo

21 Noi. 2019 / 10:54

Fiecare copil are dreptul la protecţie, află mai multe cu Radio Moldova

Dragă ascultător, emisiunea „Ora copiilor”, de la Radio Moldova, împreuna cu Maia Bănarescu, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului te invită să cunoşti care sunt drepturile copilului în Republica Moldova.

Elevii prezentatori Laura Ghenea, Paisie Rusu, Maria Barburos, Dumitrita Cocieru, Felicia Iordachi, dar şi colegii lor din teritoriu Adriana Novac de la Liceul Teoretic „Meşterul Manole” din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, Natalia Postica eleva la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din satul Malovata-Nouă, Dubasari, vor discuta cu oaspetele emisiunii despre drepturile copiilor, prevenirea şi combaterea violenţei, abuzul şi neglijenţa faţă de copii (inclusiv faţă de cei ai căror părinţi sunt plecaţi la munci peste hotare).

Tot în cadrul aceleiaşi emisiuni, Viorica Harea, directorul Centrului de Creaţie şi Agrement „Lora Găina”, din Făleşti, va interveni telefonic cu mai multe detalii despre respectarea şi promovarea drepturilor copilului în Republica Moldova.

Amintim că, pe 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adoptat Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită.

Ascultă şi tu, prietene, emisiunea „Ora copiilor”, joi, 21 noiembrie, ora 16:05 la Radio Moldova şi on-line pe TRM.MD, participă şi tu la acest dialog actual şi util.

Comentarii