Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Radio Moldova Promo

16 Feb. 2019 / 10:05

Omul de radio Nadejda Malev, protagonista emisiunii „Vârsta amintirilor, vârsta împlinirilor”

Dis-de-dimineaţa îşi lua dictofonul şi pornea prin ţară în căutarea vocilor curate, cu expresie literară şi cu pronunţie românească nealterată. Astfel îşi începea ziua de muncă la Radio Moldova într-o perioadă dificilă pentru afirmarea valorilor naţionale, jurnalista Nadejda Malev. Zina Izbaş vă invită duminică, 17 februarie, să ascultaţi reflecţiile Nadejdei Malev, selectate din Arhiva Radioului Naţional, la o nouă ediţie a emisiunii „Vârsta amintirilor, vârsta împlinirilor”.

Nadejda Malev va povesti despre activitatea sa la Radio Moldova, despre împrejurările şi condiţiile de muncă ale jurnaliştilor în perioada anilor 70 – 80 ai secolului trecut.

„Jurnalistul, scriitorul, publicistul trebuie să fie un om foarte bine pregătit multilateral, să cunoască la perfecţie limba română şi domeniul său de activitate, căci şi acest sector al jurnalismului este împărţit pe mai multe ramuri: jurnalism literar, jurnalism economic, jurnalism ecologic etc”, afirmă Nadejda Malev.

Vom asculta amintirile jurnalistei şi despre perioada în care muncea la o editură din Chişinău.
„Este un lucru de mare responsabilitate să munceşti la redactarea unei cărţi, mai cu seamă scrise de maestrul Ion Druţă, care, se ştie despre acest fapt, era unul vădit incomod regimului de atunci”, povesteşte doamna Nadejda Malev.

Nadejda Malev este originară din Chişinău, oraşul în care a copilărit şi şi-a petrecut întreaga viaţă. Modele de conduită i-au fost profesorii care au învăţat-o. După absolvirea şcolii a optat pentru filologie la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, dar aşa şi nu a activat în domeniu, căci destinul i-a sugerat să-şi pună în valoare calităţile creative, alegând până la urmă să se facă jurnalistă.

Fii alături de Radio Moldova şi on-line pe TRM.MD, duminică, 17 februarie, începând cu ora 21:05.

Comentarii