Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Regional

13 Noi. 2019 / 17:13

Condiţii de detenţie în conformitate cu cerinţele europene la un Penitenciar din Leova

Reparaţia unui bloc pentru 110 paturi din penitenciarul nr. 3 din oraşul Leova este pe ultima sută de metri. O parte dintre deţinutii de acolo, vor avea parte de condiţii, care corespund cerinţelor europene. Clădirea renovată de la Leova este una dintre priorităţile majore ale Administraţiei Naţionale a Penetenciarelor de a îmbunătăţi şi crea condiţii bune de detenţie pentru toată populaţia penetenciarilor din ţară, relatează Mesager.

Blocul a fost reconstruit din temelie, iar lucrarile au durat aproape şapte ani. Camerele de detenţie au fost modernizate şi asigurate cu blocuri sanitare, iar în curtea instituţiei a fost construit un teren de fotbal.

„Are o capacitate de 110 condamnaţi cu respectarea standartelor europene, mă refer aici la spaţiul locativ de 4 metri pătraţi. A fost luată decizia ca acest bloc să fie dat în exploatare în trimestrul trei al anului 2020. O să fie necesar, un surplus de angajaţi la penetenciar, şi cred că e o cifră în jur de 60 de angajaţi, pentru ca acest bloc să funcţioneze în regim normal” susţine Eugeniu Caraman, director al Penitenciarului nr.3

Lucrările de reabilitare sunt finanţate din bugetul de stat. Autorităţile îşi propun să modernizeze şi alte penetenciare din ţară.

„Avem în derulare mai multe proiecte, în afară de penetenciarul de la Leova. Cu acest bloc îmbunătăţit, avem blocuri renovate la penetenciarul nr. 10 Goiana, avem în plan Casa de arest de la Bălţi. Avem reconstrucţia penetenciarului nr 13 cu transferarea acestuia la Bubuieci. Noi de fapt în toate penitenciarele din ţară, la ora actuală avem sectoare îmbunătăţite, care au fost supuse reparaţiilor capitale cât şi reparaţiilor cosmetice” a precizat Liuba Jignea-Suveica, director la Agenţia Naţională a Penitenciarelor.

În Moldova sunt 17 instituţii penitenciare în care îşi ispăşesc pedeapsa peste 7500 de deţinuţi.

Comentarii