Ştiri

Sursa imaginii: dse.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Regional

30 Iun. 2020 / 12:40

Diguri de protecţie, instalate de salvatori în mai multe localităţi

Salvatorii, ajutaţi de localnici, continuă întărirea digurilor de protecţie din mai multe localităţi din ţară, pentru a preveni inundaţiile în luncile râurilor Prut şi Nistru. La fel, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă informează că monitorizează situaţia din ţară la punctele de măsurare a nivelului apei pe aceste două râuri, iar în caz de necesitate sunt gata să intervină, relatează Moldova 1.

Pe râul Prut, între localităţile Ghioltosu şi Ţiganca din raionul Cantemir, salvatorii au consolidat un dig pe o distanţă de peste 100 de metri.

Lucrări de fortificare a barajelor au avut loc şi în satul Dancu din raionul Hînceşti. Aici, salvatorii, împreună cu localnicii, au întărit digul folosind 150 de saci de argilă nisipoasă.

Activităţi de prevenire a riscului de inundaţii au fost întreprinse şi în localităţile din lunca râului Nistru. Mai multe porţiuni de baraj din satele Răscăieţi şi Cioburciu au fost consolidate şi s-au utilizat peste o mie de metri cubi de argilă, dar şi antrenate 18 unităţi de tehnică, iar zeci de salvatori şi localnici au muncit pentru fortificarea digului.

Acţiuni similare au avut loc şi în localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodă, unde peste 400 de saci cu nisip au fost folosiţi pentru întărirea barajului.

Între timp, datorită scăderii nivelului apei pe plaja de la Vadul lui Vodă a fost luată decizia de demontare a barajului metalic, care pe parcursul a mai multor zile a protejat sectorul de agrement din zonă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă menţionează că salvatorii continuă să monitorizeze situaţia din ţară la punctele de măsurare a nivelului apei pe râurile Prut şi Nistru.

În urma ploilor abundente de săptămâna trecută din regiunea Cernăuţi, Ucraina, a crescut nivelul apei pe râul Prut şi apa de pe râul Nistru a ieşit din luncă. Din cauza precipitaţiilor din ţară, mai multe localităţi şi terenuri agricole din Moldova au fost inundate.

Comentarii