Ştiri

Sursa imaginii: observatorul.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Regional

25 Mar. 2019 / 20:03

Documente istorice descoperite la Colegiul pedagogic din Soroca

Facturi de plata pentru studii de acum o sută de ani au fost descoperite în timpul unor lucrări de reparaţie în clădirea Colegiului pedagogic „Mihai Eminescu” din municipiul Soroca. Administraţia instituţiei a decis ca o parte din aceste documente istorice să fie donate Muzeului de Istorie şi Etnografie din localitate, iar alta parte să rămână în Colegiu, ca să înfrumuseţeze Muzeul care va fi inaugurat în timpul apropiat în instituţie, relatează Mesager.

Directorul Colegiului susţine că facturile au fost găsite în perete, după demontarea unei uşi vechi.

„După cum vedem pe chitanţe Liceul „Xenopol”, chitanţele respective le eliberau in anii 1922 – 23. Uitaţi-vă, costul este de 150 de lei. În acea perioada era o valoare, părinţii o investeau în copii. Ştim noi că foştii elevi ai Liceului „Xenopol” sunt profesori din Romania, din Rusia”, a declarat Tatiana Vişniovaia, directoarea Colegiului „M. Eminescu” din Soroca.

„Iată aici sunt şi nume de băieţi care făceau studii la liceu din acea vreme, care plăteau taxa pentru studii şi aici ce este interesant? Că plăteau taxe, pentru învăţătură, dar părinţii când plăteau pentru studii, ei cereau de la copiii lor, să facă carte buna, de aceea când spunea cineva că patru clase la Romania asta era grozav, pai să ştiţi ca se plătea pentru studii iar copilul se străduia să nu-l dea de gol pe părinte, care muncea in sudoarea frunţii si îl învaţă pe copil ca să iasă în lumea mare”, a menţionat Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie din Soroca.

Edificiul Colegiului pedagogic „M. Eminescu” din Soroca a fost construit în anii 1902-1910 după proiectul arhitectului Carol Schmidt, în stilul eclectic clasicist. În prezent aceasta este una din puţinele clădiri din ţară care şi-a mai păstrat funcţionalitatea.

Comentarii