Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

01 Dec. 2019 / 11:38

Festivalul internaţional de artă vocală „Cântă inimă” din Anenii Noi, la o nouă ediţie

Casa Raională de Cultură Anenii Noi găzduieşte astăzi un spectacol muzical de excepţie – concertul de gală al Festivalului Internaţional de artă vocală „Cântă inimă”. Concertul de gală a fost precedat, tradiţional, de două zile de concurs, în scenă duelând participanţi la diferite categorii de vârstă şi la diferite nominalizaţii. Astăzi în scenă urmează să urce cei mai buni dintre cei mai buni, selectaţi fiind de un juriu pe măsură şi să demonstreze odată în plus că şi-au meritat pe deplin premiile, cât şi aplauzele publicului, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Festivalul-concurs „Cântă inimă” se numără printre cele mai reprezentative evenimente culturale organizate de către Secţia Cultură şi Turism Anenii Noi. Acesta a fost inaugurat în anul 2005 şi a reuşit să se impună în ţară şi dincolo de hotarele ei, potrivit Marianei Belibov, specialistă în cadrul secţiei.

„Marcăm ce-a de-a 24-a ediţie la care avem înscrişi în jur de 50 de participanţi din diferite colţuri ale ţării, cât şi de peste hotare. Festivalul este unic prin conceptul său - cuprinde toate genurile de muzică”, a declarat Mariana Belibov.      

În cele două zile de concurs în scena Casei de Cultură Anenii noi au urcat interpreţi cu experienţă, dar şi interpreţi care abia îşi croiesc calea în lumea muzicii. Pentru toţi, însă, festivalul a constituit o şcoală de artă vocală şi o punte de lansare.

Preşedintele juriului, interpretul Mihai Munteanu, a recunoscut că vine de fiecare dată cu plăcere la acest festival, evenimentul fiind unul dintre puţinele din ţară în cadrul cărora tinerii interpreţi au posibilitatea să-şi facă cunoscute talentele şi numele.

Cele două zile de concurs au constituit o adevărată provocare pentru toţi deopotrivă: organizatori, participanţi şi membri ai juriului, provocare ce culminează azi cu un spectacol muzical de excepţie.

Comentarii