Ştiri

Sursa imaginii: army.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

03 Aug. 2020 / 15:30

Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat peste 120 de obiecte explozive

Peste 120 de obiecte explozive de pe teritoriul întregii ţării au fost neutralizate de geniştii Armatei Naţionale în luna iulie.

Potrivit Ministerului Apărării, grupele de deminare au executat 27 de misiuni în satele din raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Ialoveni şi Anenii Noi.

Cea mai recentă captură, 75 de mine antiinfanterie, a fost descoperită în timpul lucrărilor agricole lângă satul Teliţa, raionul Anenii Noi. Terenul a fost cercetat de echipa de deminare a Batalionului de Geniu „Codru”.

Geniştii au fost solicitaţi şi în satul Antoneşti, raionul Ştefan Vodă, unde în urma cercetării solului au fost depistate 19 proiectile de artilerie.

Toate muniţiile erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost transportate la Centrul de instruire al unităţii, pentru a fi distruse în condiţii de maximă securitate.

De notat că de la începutul anului curent geniştii militari au identificat şi distrus 1766 de obiecte explozive de diferite tipuri şi calibru.

Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau a altor componente.

 

Comentarii