Ştiri

Sursa imaginii: tv8.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Regional

15 Mai 2020 / 13:03

Oraşul Ştefan Vodă şi satul Talmaza au ieşit din carantină

Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale a dispus, în şedinţa din 14 mai, sistarea regimului de carantină în oraşul Ştefan Vodă şi satul Talmaza din acelaşi raion, relatează Moldova 1.

 În oraşul Ştefan Vodă, regimul de carantină va fi ridicat începând de sâmbătă, 16 mai, iar în satul Talmaza - de astăzi, 15 mai.

Satul Talmaza din raionul Ştefan Vodă a intrat  în regim de carantină, pe 9 aprilie, din cauză că în localitate au fost 29 de cazuri confirmate de COVID-19.

Satul Talmaza a fost cea de-a treia localitate din raionul Ştefan Vodă, pe lângă centrul raional şi satul Carahasani, în care a fost instituit regim de carantină. Conform regulamentelor, perioada de carantină se încheie după 14 zile, dacă nu este identificat nici un caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Comentarii