Ştiri

Sursa imaginii: moldnova.eu

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Regional

09 Mai 2019 / 13:49

În mai multe oraşe din ţară s-au organizat evenimente dedicate Zilei Victoriei

În mai multe oraşe din ţară, oamenii au participat la mitinguri de comemorare, la care au purtat poze cu rudele pierdute în război şi au vorbit despre necesitatea perpetuării memoriei acestora. Iar la Soroca, putinii veterani rămaşi în viaţă, au fost vizitaţi acasă de autorităţile locale, relatează Mesager.

Maxim Raevschi din Soroca are 92 de ani. Bătrânul spune că războiul i-a marcat întreaga viaţă. A îndurat frig şi foame, si durere. Ororile războiului le revede si acum permanent în vise.

„M-au luat la front de 18 ani, în 1944, am început din Praga, România,Germania, am stat 6 ani, cel mai greu a fost la Oder, nu putem trece că era minat drumul, făceau poduri de lemn, cum era Oderu cu apă, jumătate era sânge”, a declarat veteranul Maxim Raevschi.

Autorităţile locale din municipiul Soroca au mers acasă la cei 2 veterani rămaşi în viaţă.

La complexul memorial din Soroca, sute de oameni de diferite naţionalităţi, credinţă şi viziune politică, au plecat frunţile în memoria celor căzuţi în război.

„Unchiul meu a fost rănit în Cehoslovacia, el avea 24 de ani când l-au mobilizat la război”, „În această poză este mama mea, tatăl ei. Mama a luptat, a trecut prin tot războiul”, „Acesta e tatăl meu, Vladimir Chiseliţa, a luptat, a fost invalid”, au declarat oamenii.

Iar la Comrat a avut loc un miting solemn si depuneri de flori la Memorialul Gloriei.

„Toţi elevii colegiului, participam la această manifestare şi vom purta fotografiile învingătorilor, care au eliberat ţara noastră”, a declarat eleva colegiului din Comrat, Ecaterina Patraman.

„Împreună cu fiica mea particip la parada de 9 mai. Este foarte important, pentru ca fără istorie nu există prezent, fără prezent nu exista viitor”, a menţionat locuitorul din Comrat, Dmitri Crăciun.

„Pentru mine este o dată importantă, bunicul meu a murit în război în data de 15 august 1941, când mama mea avea doar un an. Eu ţin minte foarte bine lacrimile bunicii mele în fiecare an în această zi când ascultă cântece de război”, a precizat locuitoarea din Chirşova, Olga Tretiac.

„Al doilea război mondial a luat viaţa a peste 70 de milioane de oameni, 57 de ţări au participant, cele mai mari pierderi au fost suportate de Uniunea Sovietică - 27 de milioane de oameni”, a precizat primarul de Comrat, Serghei Anastasov.

În această seară, La Memorialul Gloriei se desfăşoară o prezentare teatralizată, la care participanţii vor gusta un terci ostăşesc şi vor cânta cântece de pe timpul războiului.

 

Comentarii

Ultimele Ştiri

Rezultatele zilei în Divizia Naţională

Ştiri / Sport

25 Mai 2019 / 20:19

Rezultatele zilei în Divizia Naţională

Muzica Desenelor Animate a revenit cu o nouă ediţie

Ştiri / Cultură

25 Mai 2019 / 19:53

Muzica Desenelor Animate a revenit cu o nouă ediţie

Protest la Soroca

Ştiri / Regional

25 Mai 2019 / 19:14

Protest la Soroca

Ziua Uşilor Deschise la Universitatea de Medicină

Ştiri / Social

25 Mai 2019 / 18:31

Ziua Uşilor Deschise la Universitatea de Medicină

Vezi arhiva