Ştiri

Sursa imaginii: dse.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

14 Dec. 2019 / 11:43

Incendiu într-un depozit din raionul Orhei

Un incendiu a avut loc într-un depozit de păstrare a cărbunelui din localitatea Camencea, raionul Orhei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), focul ar fi cuprins o parte din suprafaţa depozitului. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de salvatori şi pompieri din Orhei, care au stabilit că construcţia ardea cu flacără. Pompierii au reuşit să localizeze arderea fără ca aceasta să obţină răspândire.

În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Focul a distrus însă acoperişul depozitului şi o parte din materia primă, cărbuni din lemn.

Circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilită.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii şi pompierii au intervenit la lichidarea a 25 situaţii de risc.

Comentarii