Ştiri

Sursa imaginii: ziarulnational.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

23 Feb. 2020 / 13:15

Investiţii în medicină, educaţie şi infrastructură la Rezina, cu suportul UE

Investiţii în medicină, educaţie şi infrastructură - sunt principalele realizări ale Uniunii Europene (UE), în cadrul proiectului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pe cele două maluri ale Nistrului. În acest sens, în oraşul Rezina, partenerii europeni au alocat pentru toate aceste proiecte, de care beneficiază circa 60 000 de persoane, aproape jumătate de milion de euro. În această săptămână, reprezentanţii PNUD au vizitat mai multe obiective sociale din Rezina şi s-au informat despre impactul programului de cooperare asupra locuitorilor, relatează Moldova 1.

În anul 2016, şcoala de şah din oraşul Rezina, frecventată de aproape 100 de copii, a fost renovată cu sprijinul UE. Instituţia a fost dotată cu tot echipamentul necesar, iar în 2018 s-a desfăşurat un turneu comun la şah între cele două şcoli din regiune.

Şi secţia de boli infecţioase şi cea de chirurgie şi reanimare a spitalului din Rezina au fost renovate cu susţinerea financiară a UE. Imediat după reparaţie, numărul persoanelor care s-au adresat după ajutor a crescut cu 20 la sută şi constituie în prezent aproape 1000 de pacienţi pe an.

„Mă bucur că secţiile de boli contagioase şi de chirurgie ale Spitalului Rezina au fost renovate cu succes, sunt bine întreţinute şi sunt de folos oamenilor. La fel un mare impact social îl are şi sistemul de iluminat de pe podul peste Nistru”, a declarat Agi Veres, directoare adjunctă pentru Europa şi Asia Centrală a PNUD.

Datorită acestui proiect finanţat de UE, pentru prima dată după 26 de ani podul care leagă Rezina şi Râbniţa a fost reparat capital. Acum locuitorii celor două oraşe pot călători în siguranţă dintr-o parte în alta a râului Nistru, chiar şi noaptea.

„Este important să nu ne oprim aici, trebuie să ne implicăm mai mult, noi locuitorii din Rezina, Râbniţa, Şoldăneşti, să generăm alte proiecte sociale, să deschidem noi locuri de muncă, toate acestea cu susţinerea UE”, a spus primarul oraşului Rezina, Simion Tatarov.

Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost implementat acum zece ani.

Comentarii