Ştiri

Sursa imaginii: zedni.com

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

14 Dec. 2019 / 19:50

Medicii pediatri din Soroca, instruiţi

Zeci de medici pediatri din Soroca au învăţat cum să reacţioneze mai rapid în situaţii de urgenţă, să identifice semnele prioritare în cazul infecţiilor bacteriene severe, dar şi ale altor afecţiuni depistate la copii şi nou-născuţi. Medicii au participat la instruirile desfăşurate în mai multe localităţi din ţară, sub îndrumarea specialiştilor din Chişinău. Acţiunea a fost organizată de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează Moldova 1.

Sub îndrumarea specialiştilor din Chişinău, medicii pediatri au fost instruiţi să ofere ajutor calificat copiilor de până la cinci ani.

„Este o instruire destul de utilă, fiindcă chiar dacă a fost informaţie pe care noi o cunoaştem, dar am pus la punct care este prioritatea, care sunt temele de urgentă majoră, cum să acordăm ajutorul la aceşti copilaşi, când să-l internăm, unde să-l internăm”, a spus Tamara Grebanos, medic pediatru, Soroca.   

„Au fost cazuri când am chemat şi aviaţia sanitară de la Bălti, sau de la Chişinău, ne-am ciocnit cu cazuri severe”, a menţionat Andrei Bâzgan, medic reanimatolog, Drochia.

„Recunoaştem că poate în multe cazuri noi facem nişte tratamente exagerate atunci unde nu este nevoie de făcut şi să fim atenţi, să nu scăpăm din vedere atunci când copilul are nevoie de un tratament mai adecvat”, a specificat Nina Spoială, medic neonatolog, Soroca.  

Instruirile medicale în domeniul pediatriei au fost desfăşurate în zece raioane din ţară.

Comentarii