Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Regional

20 Mai 2020 / 19:45

Pandemia nu a afectat activitatea apicultorilor

Pandemia de Coronavirus nu le-a afectat activitatea. Din contra, apicultorii din ţară se bucură de o cerere sporită din partea clienţilor, care vor să-şi sporească imunitatea cu ajutorul mierii. Totuşi, recolta anului curent ar putea fi periclitată de condiţiile climaterice nefavorabile. Salcâmul întarzie să înflorească, din care cauză ar putea fi redusă serios producţia celui mai scump fel de miere. Cu toate acestea, pentru apicultori, astăzi e zi de sărbătoare. În intreaga lume este sarbătorită Ziua Mondială a Albinelor, relatează Mesager.

Petru Chiriacov din municipiul Comrat spune că a moştenit dragostea pentru albini de la bunicul său. În plus, apicultorul se mândreşte cu faptul că şi alţi membri ai familiei sale continuă să dezvolte apicultura în regiune, deţinând împreună peste o mie de familii de albine.

„În această prisacă avem 170 de familii. Ne aflăm în păduricea de salcâm. Încă sperăm că va înflori frumos şi vom avea recoltă. Ar trebui să fie mai cald noaptea, astfel încât salcâmul să elibereze nectar. Acum mai suntem nevoiţi să consolidăm familiile de albine, ca să se dezvolte şi cel puţin la floarea soarelui să strângem o recoltă mai bogată”, a menţionat Petru Chiriacov.

Apicultorul spune că albinele nu au suferit în această iarnă graţie temperaturilor înalte. Un alt factor pozitiv este creşterea cererii pentru miere, mai ales în perioada de la declanşarea pandemiei.

„Oamenii au început să solicite din ce în ce mai mult polenul, mierea poliflora. În ultimele doua luni, vânzările s-au dublat, clienţii ne sună, facem livrări. În alţi ani, de la o singură familie obţineam în jur de 30-40 kg de miere. Pentru acest an e greu deocamdată de făcut unele estimări, contăm pe o vară bună”, a mai spus apicultorul. 

Şi alţi apicultori din ţară se mândresc că au atins anumite progrese în activitatea pe care o desfăşoară, ajungând să exporte în Uniunea Europeană şi în Statele Unite ale Americii. Natalia Porhun din satul Speia, stânga Nistrului, a beneficiat de suportul Uniunii Europene, pentru a-şi cumpăra o camionetă, pe care a instalat o întreagă linie mecanizată de extragere a mierii din faguri. Pe lângă faptul că procesul de lucru a devenit mai uşor, a putut dezvolta afacerea, prestând servicii şi altor apicultori.

„Acest complex mobil de stoarcere a mierii a fost asamblat datorită grantului obţinut de la Uniunea Europeană. El permite înlocuirea a cel puţin trei persoane şi, respectiv, majorarea productivităţii. Cu ajutorul lui, pot fi adunate până la 800 de kilograme de miere pe zi sau chiar, uneori, până la o tonă”, a declarat Natalia Porhun.

Dealtfel, Natalia a transmis pasiunea pentru apicultură şi copiilor ei.

„În prima perioadă simţeam o oarecare neîncredere, pentru că se spune că femeile nu ar trebui să se implice în apicultură, că nu e o muncă pentru femei. Acum, însă, când pe fiica mea cea mai mică o întreabă cineva ce vrea să devină, ea spune că vrea să fie apicultoare”, a spus Natalia Porhun.

Anul trecut, în ţară au fost produse aproximativ patru mii de tone de miere, din care cea mai mare parte a mers la export, preponderent în ţări precum Italia, Slovacia şi România. 

Comentarii