Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Regional

24 Mar. 2020 / 19:26

Recompensă pentru persoanele care vor raporta cazuri de nerespectare a regimului de carantină

11 mii de lei recompensă pentru cei care vor raporta cazuri concrete despre persoanele ce au încălcat regimul de autoizolare la domiciliu. O notă informativă în acest sens a fost semnată de Primarul de Condriţa, Andrei Donică. Astfel, edilul vrea să responsabilizeze cei care au revenit recent de peste hotare şi intenţionat încalcă regimul de autoizolare la domiciliu, transmite Mesager.

„Am fost nevoit să purced la această modalitate de a ruga toţi consătenii ca să implice în lupta împotriva acestui virus. Am decis să dăm o recompensă pentru cetăţenii responsabili care mă vor informa că au văzut sau ştiu o persoană care ar fi trebuit să fie în carantină, dar de fapt se plimbă nestingerit prin comună.  Această recompensă în mărime de 50 % din amenda care va fi aplicată”, a precizat Andrei Donică.

Între timp, mai multe localităţi din ţară se află în carantină, după ce unii locuitori s-au infectat cu noul coronavirus.

„Din momentul ce s-a instalat carantină în localitatea noastră ca suspecţi suntem toţi locuitorii, fiindcă nu neapărat suntem bolnavi, dar contact nemijlocit cu persoanele au avut loc. Izolarea acasă e cea mai bună metodă de a lupta cu virusul respectiv. Dacă stăm acasă noi putem să localizăm infecţia”, a spus Iurie Pasat, primar de Bălceana, Hânceşti.

Potrivit unui set de măsuri şi decizii adoptate de autorităţi, moldovenii care revin din zonele afectate de coronavirus sunt obligaţi să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. În prezent, în ţară, sunt aproximativ 25 400 de persoane monitorizate la domiciliu de către medicii de familie.

 

Comentarii