Ştiri

Sursa imaginii: moldpres.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Regional

10 Feb. 2020 / 17:40

Staţiile de pompare şi irigare din satul Talmaza vor fi transmise Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă

În cadrul unei vizite în raionul Ştefan Vodă, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju, s-a arătat nemulţumit de situaţia în care se află staţia de pompare şi cea de irigare din satul Talmaza, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Oficialul a declarat că în cel mai scurt timp staţiile vor fi transmise Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă. Ministrul a precizat că în perioada imediat următoare, în regim prioritar, va fi iniţiată procedura de transmitere a staţiilor către Asociaţiile Utilizatorilor de Apă, pentru a fi identificate soluţii optime de reabilitare a acestora.

 Ion Perju a dat asigurări că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va depune eforturile necesare, împreuna cu colegii de la Fondul de Dezvoltare Durabila şi Agenţia Proprietăţii Publice, pentru a urgenta procesul de transmitere.

Comentarii