Ştiri

Sursa imaginii: zf.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

13 Dec. 2019 / 19:42

Tot mai multe persoane în etate solicită asistenţa autorităţilor în perioada rece a anului

Tot mai multe persoane în etate solicită asistenţa autorităţilor în perioada de iarnă. Oamenii din sate spun că nu au suficienţi bani pentru a-şi procura lemne, iar pensiile sunt prea mici. Nevoiţi să îndure frig şi sărăcie sunt mai mulţi locuitori ai satului Abaclia din raionul Basarabeasca, relatează Mesager.

Maria şi Marfa Curchi sunt două surori din satul Abaclia. Femeile trăiesc singure, într-o casă veche, rămasă încă de la părinţii lor. Surorile susţin că din cauza pensiilor mici nu îşi vor putea cumpăra lemne pentru foc în perioada rece, iar toţi banii pe care îi au îi cheltuiesc pe produse alimentare şi medicamente.

Prin numeroase greutăţi trece şi Alexandra Vasilache, care are mare nevoie de ajutorul autorităţilor pentru a supravieţui.

„Pensia am 1472 de lei. Când o primesc, o împart - pentru apă, lumină, gaz şi dacă îmi mai rămâne ceva, mai mănânc ceva mai bunişor. Lemnele cât de multe nu ar fi, oricum trebuie, iarna încă e înainte”, a spus Alexandra Vasilache.

În satul Abaclia activează două organizaţii non-guvernamentale, care susţin bătrânii din localitate şi le oferă câte un metru ster de lemn.

„Susţinem persoanele în etate să îşi revindece drepturile, să ducă un mod sănătos de viaţă, să îmbătrânească activ, să lupte pentru non-discriminare şi să lupte contra sărăciei, astfel să poată duce o viaţă bună. Donăm câte un metru cub lemne tăiate vârstnicilor din cinci localităţi, practic se primeşte că donăm zece metri cubi de lemne pentru cinci persoane în etate sau familii de persoane în etate”, a declarat Nina Guţu, coordonatoare ONG.  

De cealaltă parte, primarul satului susţine că autoritatea locală va ajuta sătenii în perioada rece în limita bugetului de care dispune localitatea.

„Suntem în regiunea Bugeacului şi păduri nu prea avem, dar din fâşiile forestiere pe care le avem la îngrijire acordăm câte un cub două de lemne persoanelor care nu se pot deplasa. Totodată, ceea ce avem disponibil, masă lemnoasă, încălzim grădiniţa”, a menţionat Victor Nicoliţă, primar al satului Abaclia.

În satul Abaclia locuiesc peste 40 de persoane în etate, care au solicitat ajutor de la autorităţi în perioada rece a anului.

Comentarii