Ştiri

Sursa imaginii: dse.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

29 Iun. 2020 / 13:01

Un minor din raionul Călăraşi, salvat de sub tractor

Un minor în vârstă de 16 ani din Sadova, raionul Călăraşi, a fost salvat după ce a rămas blocat sub cabina unui tractor. Tânărul s-a ales cu diverse traumatisme şi a fost transportat în stare stabilă pentru ulterioare îngrijiri medicale la spitalul raional.

Apelul la 112 a fost recepţionat la 13:21. Salvatorii au stabilit că în timpul efectuării lucrărilor agricole tractorul s-a inversat, iar minorul a rămas blocat sub cabina acestuia.

Pentru deblocarea băiatului, a fost stabilizată autospeciala inversată şi efectuate lucrări de descarcerare. Cu ajutorul echipamentului specializat, minorul a fost evacuat de sub fiarele tractorului în cel mai scurt timp, iar pe parcursul intervenţiei pompierii au ţinut contactul permanent cu victima.

Circumstanţele şi cauza incidentului urmează a fi stabilite. În ultimele 24 de ore, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în 29 de situaţii de risc.

Comentarii