Ştiri

Sursa imaginii: b1.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

12 Sep. 2019 / 13:20

22 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Convenţia CtEDO

Cu 22 de ani în urmă, pe 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta şi a recunoscut jurisdicţia CtEDO, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Din 1997 până pe 31 decembrie 2018, CtEDO a înregistrat peste 14 mii de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova. Dintre acestea, mai bine de 1200 încă aşteptau să fie examinate.

În ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova este pe locul 11 dintre cele 47 de ţări membre ale CtEDO.

Până în prezent, CtEDO a pronunţat 420 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, dintre care 33 în primele nouă luni ale acestui an. În baza hotărârilor şi deciziilor CtEDO pronunţate până pe 31 decembrie 2018, Republica Moldova a fost obligată să achite compensaţii de peste 16 milioane de euro.

Comentarii