Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

29 Noi. 2020 / 09:49

27 de ani de la introducerea monedei naţionale a Republicii Moldova

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la introducerea monedei naţionale a Republicii Moldova. Începând cu 29 noiembrie 1993, rublele sovietice şi cupoanele emise de BNM au fost schimbate în lei, iar începând cu 2 decembrie 1993, ora 18:00, leul este considerat drept singurul mijloc de plată legal pe teritoriul Republicii Moldova, relatează Radio Moldova Actualităţi.

 Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a venit cu un mesaj în acest sens, în care se menţionează că a fost un moment hotărâtor pentru independenţa economică a statului.

„Merită toată recunoştinţa şi aprecierea noastră acei care au stat la baza acestui eveniment istoric. Împreună cu statul Republica Moldova, şi moneda naţională ca atribut al statului a suferit transformări, a trecut prin diverse crize, inclusiv prin ”marea criză financiară” din 2008. Şi totuşi, leul moldovenesc a rezistat. În opinia mea, acest lucru se datorează în mare parte politicii monetare prudente promovate de stat, axată pe menţinerea stabilităţii şi credibilităţii valutei naţionale”, se arată în mesajului Zinaidei Greceanîi.

Totodată, şefa Legislativului a urat Băncii Naţionale a Moldovei succes în cea mai importantă misiune – menţinerea ratei inflaţiei la nivel redus şi a stabilităţii preţurilor”, se mai arată în mesajul preşedintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Comentarii