Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Social

28 Ian. 2020 / 16:16

A fost lansată Campania Naţională de prevenire a cancerului de col uterin

În fiecare zi, o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar o dată la trei zile, una îşi pierde viaţa din cauza acestei maladii. Datele au fost prezentate de către autorităţi în cadrul evenimentului de lansare a Campaniei Naţionale de informare „Păstrează sănătatea. Fă testul citologic!”. Îndemnul autorităţilor, dar şi a mai multor personalităţi publice vine să încurajeze femeile din ţară să meargă, o dată la trei ani, la medicul de familie şi să facă Pap-testul, relatează Mesager.

Potrvit medicilor, cancerul de col uterin este singura maladie oncologică care poate fi prevenită cu succes.

„Se propune ca fiecare femeie care a atins vârsta de 25 de ani să se adreseze medicului de familie la fiecare trei ani pentru un test foarte simplu - testul citologic, mai este cunoscut în lume ca testul Papa Nicolau”, menţionează medicul, Diana Văluţă.

Instituţiile medicale din ţară sunt dotate cu laboratoare speciale care examinează probele preluate.

„Este un test care nu este dureros în primul rând. Durata colectării e foarte rapidă, iar rezultatul este gata în două săptămâni”, susţine Ludmila Cecnu, moaşă.

Campania Naţională de prevenire a cancerului de col uterin a fost lansată de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu UNFPA Moldova, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Conform studiului pe care l-am făcut, doar 40 la sută din femei au facut testul citologic, deci 60 la sută nu fac. În mare parte femeile au spus ca le este frică, că nu au timp, nu ştiu că este gratuit, sau nu ştiu unde să facă acest test”, susţine Natalia Plugaru, reprezentantă, Fondul ONU pentru populaţie.

„Vorbim de fiecare dată că viaţa are prioritate, iar cea mai valoroasă prioritate a vieţii trebuie să fie sănătatea. Această formă a cancerului este cea mai răspândită, dar poate fi prevenită, iar măsurile de prevenire sunt simple şi eficiente”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Anual în Moldova sunt înregistrate 370 de cazuri noi de cancer de col uterin. În prezent la evidenţa Institutului Oncologic sunt peste 4200 de paciente. La nivel mondial, în fiecare an, jumătate de milion de femei sunt diagnosticate cu această maladie.

Comentarii