Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

23 Noi. 2020 / 20:20

A fost lansată Săptămâna naţională de prevenire a risipei de alimente

Banca de Alimente Moldova lansează „Săptămâna naţională de prevenire a risipei de alimente”. În această perioadă, Misiunea Socială Diaconia îşi propune să sensibilizeze societatea, antreprenorii şi autorităţile publice asupra problemei risipei alimentare. Pe lângă evenimentele menite să ne înveţe să salvăm tone de alimente şi preveni foamea, sâmbătă va fi organizată o colectă de produse alimentare, care ulterior vor fi distribuite oamenilor aflaţi la limita existenţei din cadrul mai multor organizaţii asistate de Banca de Alimente. Aceasta este un prim program de recuperare şi distribuţie a produselor aproape gata să expire sau cu ambalaj deteriorat, relatează Mesager.

„Campania va culmina cu o colectă în două reţele naţionale. Vom întâmpina oamenii să-i informăm şi să-i invităm să facă o donaţie de produse, care ulterior ajung la partenerii Băncii de Alimente. Din cauza acestei risipe, continuăm să ne lipsim de produse alimentare pe masa celor care nu şi-o pot permite”, spune directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei.

Aproape săptămânal, brutăria din satul Bardar, raionul Ialoveni, livrează produse precum plăcinte, pâine, baghete şi chifle pentru Banca de Alimente.

„Avem diferite produse care sunt conforme, adică în stare bună, în termen valabil, doar că forma lor câteodată nu permite să fie comercializate. Într-un proces de producere oricum se întâmplă ca anumite produse să devină neconforme şi de ce să le risipim dacă alţii pot să mănânce din ele”, spune administratorul brutăriei, Victor Nistorică.

Banca de Alimente funcţionează din luna iulie. În această perioadă au fost colectate şi distribuite peste 60 de tone de produse alimentare, care în loc să ajungă la gunoi, devin prânzuri calde pentru persoanele aflate în situaţii de risc.

„Când vin produsele, noi le înregistrăm pe bază de scadenţă şi verificăm în fiecare zi stocurile. Noi practic nu avem produse care pot să expire sau stau mult în depozit, fiindcă sunt multe centre şi oameni care au nevoie de aceste produse”, spune Dragoş Motricalu, responsabil depozit „Banca de Alimente”.

O treime dintre produsele alimentare din lume sunt pierdute sau risipite. Statistica arată că peste un miliard 300 de milioane de tone din hrana produsă şi destinată consumului la nivel mondial este aruncată, deşi alimentele sunt bune pentru consum. În ceea ce priveşte ţara noastră, nu există deocamdată o statistică cu privire la câte produse alimentare ajung la tomberon. Totuşi, se atestă o pondere mare a risipei alimentare în domeniul agricol.

Comentarii